Mâna de lucru „calificată”

Cu ocazia examenelor naționale revine lamentația noastră favorită. Școala „produce” necalificați. Avem aici o reminiscență de pe vremea comunismului cu preamărirea măreției clasei muncitoare.

Problema este că economia și industria s-au modificat mult față de anii ’80, în vreme ce mulți au rămas cu mentalitatea de atunci. Atunci, un strungar, de exemplu, era un „muncitor calificat”, care necesita „profesionala”. Azi un operator CNC are nevoie de maxim o zi instruire. Până și un programator, are nevoie de maxim o lună de „calificare la locul de muncă”. Pur și simplu, echipamentele, procesele s-au simplificat, nu mai necesită cine știe ce specializare.

Muncile „calificate” au rămas efectiv cele care necesită la modul real o facultate și, eventual, certificare ulterioară – medic, arhitect, inginer pe anumite specialități foarte tehnice. Cam 90% din activități necesită acum undeva între o lună și 3 luni de „calificare la locul de muncă”. Nu ai nevoie de o școală „profesională” de 2-4 ani sau vreo postliceală ca să devii instalator, zugrav, bucătar, operator CNC, social media manager. Legat de instalatori, zugravi, tâmplari, explozia rețelelor de Do It Yoursef ar trebui să arate că nu e nevoie de calificare, de liceu sau „școală profesională”, sistemele actuale fiind Dorelproof. Înainte, ca să repari un TV trebuia să cunoști care e diodă, care e rezistență, care e condensator, tranzistor, cam ce face una, ce face celălalt, să știi să măsori una-alta. Acum nu ai ce să „repari”. Înlocuiești o placă sau un un modul, cum schimbi la PC o memorie RAM sau o placă PCIE.

Nu ai nevoie de ASE să bagi 3 facturi și 4 NIR-uri într-un program. Nu trebuie nici măcar să știi să socotești. Nu trebuie să fii informatician să lucrezi cu un soft. Nu ai nevoie de facultate de arhitectură să schițezi 2-3 corpuri de mobilă într-un soft și să bagi pe urmă schița într-o mașină de debitare computerizată. Nu ai nevoie de facultatea de Geografie să lucrezi cu un program GIS.

Dintr-un absolvent de facultate [puneți aici orice specializare] poți face fără probleme „coordonator logistică”, „social media manager”, „operator facturare”, „operator CNC”, sudor sau, de ce nu, instalator ori cum am citit azi un titlu de job la McDonalds – Guest Experience Leader (adică cel care îți arată cum să faci comanda la ecranul automat). 90% din COR e așa. Monkey sees, monkey does.

Nu mai există „mână de lucru calificată”. Nu mai există fiindcă nu se mai cere pe piață. Ăsta este un mit comunist. Crede cineva că chinezii și asiaticii ăia care lucrează în fabricile unde se produce Iphone sau cine știe ce alte gadgeturi sunt toți absolvenți de MIT? Că știu toți să citească? Că Hans din Groothusen (echivalentul Cuca Măcăii din Germania) e diferit de nea Mitică din Văscăuți? Că l-a studiat pe Schopenhauer și e la curent cu mitologia din opera lui Goethe? Că știe să facă calcul diferențial? Treaba lui, ca și a lui nea Mitică, este să hrănească vacile la oră fixă. Singurul skill necesar pentru asta este să știi să citești un ceas și apeși 2 butoane. Cu maxim 2 luni de training amândoi vor putea lucra în fabrica Tesla din Berlin. Sau într-un abator. Sau pe un șantier de construcții.

Alt mit este cel că „pe vremea aia se făcea carte”, aveam „capacități”. Nu aveam nimic. România a continuat 40 de ani să facă o mașină după o licența franțuzească, nici măcar niște scaune decente nu a fost în stare să adauge sau să schimbe 3 linii la caroserie, care a rămas aceeași 40 de ani. Nu e ca și când ar fi dat Ceaușescu un decret, „bă, nu schimbați nimic la mașina aia că faceți pușcărie”. În timpul ăsta Renault a ajuns de la R12 la Laguna.

Problema este că, din cauza sărăciei, incapacității manageriale, a lipsei de resurse, în România încă se mai lucrează mult manual. Firmele nu folosesc softuri eficiente, nu investesc în echipamente, preferă să chinuie aiurea angajații cu munci manuale. Emag investește în roboți logistici nu pentru că nu găsește personal calificat (ce calificare îți trebuie ca să pui marfă pe raft sau să o aduci de pe raft?) ci pentru că este ineficient să mai folosești munca oamenilor acolo unde un robot este de 2-3 ori mai ieftin.

Nici măcar partea de înaltă tehnologie nu se poate spune că lipsește, în România fiind câteva centre de dezvoltare – Renault, de exemplu, Continental. Doar că genul acestea de activități sunt rare, inclusiv în țările superdezvoltate cu o infrastructură de înaltă tehnologie mai puternică decât noi. Școala noastră încă mai produce vârfuri, mai luăm ceva medalii la olimpiade. Doar că economia noastră nu permite utilizarea a foarte multora pentru că pur și simplu nu este nevoie.

Școala nu trebuie să producă muncitori calificați. Vreo 50%, dacă nu mai mult, din meseriile de azi nu existau acum 20 de an. Încă vreo 25% se făceau cu totul și cu totul altfel. Când am intrat eu în presă în 1990, aveam dactilografe care redactau articolul meu scris de mână la mașina de scris, aveam culegători la tipografie, aveam șoferi care ne duceau pe teren. În Casa Scântei erau liftiere care apăsau butonul. Transmiteam „știrile” în redacție de la telefonul public cu fise.

În fine, altă marotă este analfabetismul funcțional. Care nu este eșecul școlii. Analfabetismul funcțional este legat de creșterea din ce în ce mai accelerată a complexității social-economice, a sarcinilor pe care le are de făcut un om, creșterea complexității tehnologice. Faptul că noi stăm mai prost decât media europeană este și pentru că noi venim din epoca de piatră în Star Wars, în vreme ce ceilalți vin de pe undeva mai de aproape . Să nu uităm crunții ani 80 de la noi care au lăsat urme enorme de dezvoltare.

Partea proastă este că am ajuns la ceea ce Miclea a numit „obezitate informațională”, eu ziceam „buffer overflow”, pur și simplu creierul nostru nu mai are capacitatea de a procesa toată informația cu care este bombardat. Hai să ne gândim doar la automobile. La Dacie aveai de „citit” viteza, rotațiile, temperatura la ulei. Mă uitam că la mine am fix 9 informații, de la viteză la ce melodie cântă casetofonul + hărțile de la navigație pe „tabletă”. Sigur, că e o informație „pasivă”, dar creierul o procesează și depune efort. Fiecare din noi are 3-4 carduri (bancar, bonuri de masă), carduri de acces în bloc, la serviciu, enșpe mii de conturi online cu user și parolă. Zilnic completăm formulare cu uzabilitate dubioasă, că e online, că e hârtie. Mergi pe stradă și ești asaltat de informații pasive – reclame digitale cu leduri complexe, nu mai e simplul panou cu numele prăvăliei pictat la Fondul Plastic.

Când eram noi copii, aveam 1-2 posturi TV, 2-3 filme pe lună la cinema, mai citeam câteva cărți. Azi, copiii sunt bombardați cu informații. Unii pur și simplu sunt biruiți mai devreme. De aia se și ajunge atât de ușor la burnout. Buffer overflow.