Sfârșitul războiului

Ziua în care SUA a aprobat ajutorul pentru Ucraina a marcat propriu-zis sfârșitul războiului. Sigur că luptele vor continua, probabil cel puțin un an, dar de fapt s-a terminat. O știre de luna trecută menționa că Rusia cheltuiește pentru război 35% din totalul cheltuielilor guvernamentale, în teorie, 7% din PIB. Un procent enorm, care nu poate fi susținut la nesfârșit pentru că restul economiei va intra în colaps. Spre comparație, în Europa se alocă în jur de 2% din PIB (multe țări fiind chiar sub limita asta), iar SUA 3,5%.

Până acum, „ajutorul” acordat Ucrainei a însemnat „reciclare” de armament vechi, înlocuit de țările respective cu sisteme mai noi și mai moderne. „Costul” până acum a fost în realitate doar ștergerea din contabilitate a activelor respective, nici statele UE, nici SUA nu au cheltuit mare lucru pentru Ucraina (deși există și o componentă de ajutor financiar), acesta este neglijabil raportat la dimensiunile economiilor.

În schimb, pe primul trimestru, execuția bugetară a Rusiei arată că s-a atins deja 42% din „ținta” de deficit pe anul acesta – 600 miliarde ruble, față de 1,4 trilioane estimate. De altfel, bugetul este pe deficit din Q4 2022, în total 13.000 trilioane de ruble, nu mai puțin de 141 miliarde de dolari. Pe cifre oficiale, care nu se știe cât sunt de cosmetizate (în linkul de mai sus este un excel cu execuția bugetară trimestrială, sunt acolo niște „ajustări” interesante care ar merita investigate mai în detaliu). Asta în condițiile în care rezervele la începutul războiului erau de 600 de miliarde, din care 300 sunt înghețate, deci Rusia mai dispune cel mult de 150-160 miliarde de dolari, din care o proporție mai mare sau mai mică sunt active mai greu de lichidat (că bănuiesc că până acum au folosit tot ce au putut transforma în cash). Există deja un consens pentru a se folosi profiturile din aceste active pentru a fi trimise ca ajutor Ucrainei sau pentru a cumpăra armament.

Da, rușii au trecut la economia de război, produc mai mult armament decât europenii, dar pentru asta își epuizează resursele. Europenii și americanii nu trebuie să facă eforturi suplimentare, iar o creștere cu 1, chiar și 2% a bugetelor de apărare nu reprezintă un efort atât de mare și nu penalizează restul economiei. există deja o strategie de dezvoltare unitară a industriei de apărare europene, iar anul viitor șeful de la Rheinmetal anunță că poate atinge cifra de 1,1 milioane de obuze. Comparativ, Rusia produce 3 milioane (unele surse dau doar 2 milioane, un milion de calibrul 155 și un milion de calibrul 122), dar rămâne de văzut cât poate susține economia această producție și cât poate obține de la țările „prietene” – Coreea de Nord (care ar fi furnizat deja 2 milioane), Iran, Belarus și Siria. Este o capacitate de producție mai mare decât pot furniza aliații Ucrainei, însă în timp ce Rusia a atins un platou de unde practic nu mai are cum să crească, capacitățile de producție ale aliaților cresc. Practic, este singurul domeniu în care industria de apărare rusă reușește să depășească capabilitățile euro-atlantice.

În ritmul acesta, la modul teoretic, Rusia mai poate susține războiul maxim un an și jumătate sau chiar mai puțin, în funcție de de ce mai lovește Ucraina sau sancțiunile americane și europene, înainte ca semnele degradării industriale să înceapă să limiteze semnificativ eforturile de război. Deși, cel mai probabil, veniturile vor scădea, pentru că producția se concentrează pe armament pentru utilizat în Ucraina, deci mai puține exporturi în afară de petrol. Și trebuie menționat că aceste sancțiuni au evoluat lent și unele dintre ele abia acum încep să-și producă efecte semnificative (ca de exemplu sancționarea băncilor chineze) sau recenta decizie a SUA de a permite vinderea activelor rusești înghețate în folosul Ucrainei.

Într-o altă știre, pe gustul multora de la noi, o tanti se plângea într-o „ședință de partid” că deficitul de forță de muncă din regiunea aia a ajuns la 30% și cerea nici mai mult nici mai puțin decât „lagăre de muncă forțată” pentru cei care „stau pe ajutorul social”.

Propaganda rusă insistă că „Rusia își permite să piardă milioane de oameni”. În teorie, da. În practică, însă, nu. Ai nevoie de soldați pe front, ai nevoie de muncitori în fabrici. Ai nevoie să produci tunuri și rachete, dar ai nevoie și de cineva să asigure mentenanța instalațiilor de tot felul – căi ferate, infrastructura urbană (iarna trecută au intrat în colaps vreo 40 de orașe din acest punct de vedere, în primăvara asta s-a prăbușit un dig și s-a inundat o regiune)… Imigranții din *stanuri nu mai vin de frică să nu sfârșească pe frontul din Ucraina, resursele umane din republici sunt de proastă calitate (majoritatea bărbaților ruși au probleme cu alcoolismul și suferă de diverse boli). Problemele legate de forța de muncă sunt de dinainte de război, iar acesta evident că nu ajută. În plus, sancțiunile și plecarea companiilor occidentale din Rusia a tăiat accesul la tehnologie și know-how. În România, asta s-a întâmplat în deceniul 9, când toată industria a ajuns un morman de fiare vechi.

Din punct de vedere industrial, Rusia a crescut capacitatea de producție a rachetelor, în schimb pentru majoritatea restului de echipamente militare (tancuri, tunuri, transportoare) reușește abia să mai modernizeze ceva din stocurile existente de echipamente sovietice, pe cale de a fi terminate. De asemenea, armamentul modern este dependent de componente vestice și de o larghețe în limitarea furnizărilor de astfel de componente. Pe măsură ce sancțiunile se întăresc, accesul va fi mai dificil și în mod cert mai costisitor.

Sigur că și Ucraina se confruntă cu aceeași problemă legate de recrutare sau forță de muncă, doar că ea are acces la ajutorul UE și SUA, primește armament modern și eficient, astfel că ratele de pierdere sunt mult mai mici.

O altă problemă a Rusiei este că războiul modern este altfel. Multe surse dau ca număr de trupe aflate în Ucraina peste 500.000 de soldați (adică de mai mult de două ori numărul de la invazia inițială). Problema este că acești oameni nu pot sta prea grupați pentru că pot fi lejer eliminați de armamentul modern. De aceea ei sunt răsfirați pe arii largi, care nu permite câștiguri teritoriale, dar permit o „întindere” la maximă a armatei ucrainene pentru a rezista presiunii. Este de văzut în ce măsură Rusia mai poate atinge țintele impuse de recrutare, estimările curente indicând că maximul realizabil acum este de 85%, adică în jur de 20.000 de noi recruți pe lună, ceea ce încă permite creșterea numărului trupelor.

Nici ucrainenii nu au unități mari, de aceea nu mai există lupte clasice de „infanterie”. În plus, cu acești peste 500.000 de soldați, Rusia nu este în stare să obțină măcar 10% din ce obținuse cu cei 200.000 din invazia inițială, progresele de un an și aproape jumătate limitându-se la vreo 700 km² și un oraș de mărimea Giurgiului. De asemenea, Rusia nu mai dispune de echipamentele adecvate pentru dotarea acestor trupe, imaginile de pe front arătând multe echipamente de uz civil (inclusiv un cart de golf 🙂 ). Această lipsă face ca pierderile susținute de armată să fie și mai mari decât „normal”.

Deci numărul efectiv nu este chiar atât de important. Până la urmă, de peste un an, Rusia se rezumă la celebrele „valuri umane” (cu care au cucerit Adviika și probabil pot cuceri Ceasiv Yar) și la bombardarea orașelor ucrainene, care, pe perioada întreruperii ajutoarelor a avut ceva succes, dar de câtva zile pare să se fi schimbat, ucrainenii anunțând că au doborât 23 din 24 de rachete trimise asupra Harkovului.

Rusia a arătat reziliență și putere de adaptare. Cu toate acestea, după 2 ani de război câștigurile teritoriale sunt minimale și costurile foarte mari, iar resursele încep să se reducă. Gazprom a intrat pentru prima dată după 20 de ani pe pierdere. Și nu prea mai are cum să ajungă înapoi în zona de profit. Cam toate băncile chineze au redus sau sistat tranzacțiile. Asta afectează și transferurile de bunuri cu uz dual. De la începutul anului, Ucraina a lovit undeva între 15-30% din capacitatea de rafinare a Rusiei, care e nevoită să importe din Belarus. Și până acum Ucraina nu a lovit foarte mult în interiorul Rusiei. Macron reiterează că se pot trimite trupe în Ucraina, declarație care mai degrabă are rol de a se juca cu nervii lui Putin, decât să ducă la o trimitere efectivă de oameni (la modul oficial).

Speranța lui Putin era să asigure un status-quo în speranța unei schimbări de optică a liderilor europeni și americani, or așa ceva nu mai este posibil. Liderii europeni au arătat fermitate, în ciuda propagandei și a blocajelor induse de lacheii lui Putin. Până și nemții sunt enervați de recentele scandaluri de spionaj iar Scholz este într-o poziție delicată.

Da, momentan încă există un avantaj militar și economic, doar că, pentru acest avantaj minim, Rusia și-a întins la maxim economia care stă să pleznească. Nu are unde să exporte gaze, petrolul se vinde preponderent „la negru”, deci la prețuri mici și cu riscuri mari, are o grămadă de bani blocați în valute neconvertibile. Sigur că, până la urmă reușește să mai recupereze din bani, dar cu India a durat aproape un an de zile.

Da, în momentul de față Rusia are un ușor avantaj tactic și militar și este partea în ofensivă. Doar că intervalul de oportunitate s-a redus foarte mult prin acordul de trimitere de ajutor militar și prin întărirea unității europene și dacă Rusia nu obține o victorie decisivă – și sunt foarte slabe șansele să o facă – fereastra de oportunitate se închide și la primăvară putem asista la o ofensivă ucraineană de succes.