Pornind de la articolul lui Pavel Lucescu au apărut numeroase replici, inclusiv una a mea. De curând a punctat şi Doc unele aspecte interesante. Iniţial, voiam să comentez la el, dar am dezvoltat răspunsul ceva mai mult decât un simplu comentariu aşa că am zis că e mai bine să-l pun aici.
La modul teoretic, Doc are dreptate când spune că, pe actuala lege, delimitarea partizană a colegiilor nu ar trebui să influenţeze prea mult rezultatele. Cum se întâmplă însă de obicei, teoria ca teoria, dar practica ne omoară.
În primul rând, avem de a face cu o lovitură de forţă a liberalilor şi social-democraţilor care nu are cum să nu influenţeze situaţia din teritoriu, fie şi numai în plan psihologic. Grupându-şi voturile, liberalii şi social-democraţii îşi cresc şansele de victorie prin simplul fapt că mobilizarea electorală va fi mult mai mare în acele zone, după cum este de presupus că în zonele în care şansele sunt mai mici, mobilizarea să fie mai slabă. Nu sunt deloc de acord cu concluzia lui Doc:
Şi atunci de ce oare e toată disputa asta din Comisie? De ce e aşa mare bătaie pe trasarea acestor colegii? E o chestiune pe care am explicat-o aici. Actualii lideri parlamentari se folosesc de faptul că trasarea se face într-o comisie parlamentară pentru a-şi trasa colegii sigure pentru ei. Sigure nu faţă de contracandidaţii din colegiu, de la celelalte partide; ci faţă de contracandidaţii din alte colegii, din aceeaşi circumscripţie, de la acelaşi partid… Disputa acestui “gerrymandering” nu este între un partid sau altul, ci este între candidaţii partidelor şi electorat; actualii lideri parlamentari vor să se asigure că electoratul nu le face figura şi trimite alţi colegi de partid în parlament, în locul lor. În ce măsură vor avea succes, rămâne de văzut…
Asta înseamnă să presupunem din partea politicienilor noştri o inteligenţă mult peste limitele lor reale. Scopul PNL şi PSD este pur şi simplu timorarea PD şi este doar o parte a campaniei agresive pe care acestea o duc în ultima vreme, cu largul concurs al grupării prezidenţiale care pare a nu-şi mai găsi deloc cadenţa electorală.
Trasarea colegiilor şi izolarea localităţilor de „altă culoare” este o bătălie pentru influenţa locală. Odată creat un colegiu PSD sau PNL, influenţa „baronului” local va creşte şi, pe termen mediu, orice opoziţie locală va fi anihilată, devenind nu doar colegii uni-nominale, ci şi uni-colorate. Mai ales că mai există un aspect mai puţin discutat – costurile. Presa a avansat sume între 300,000-şi 600,000 de euro pentru un post de parlamentar, o sumă enormă, care este greu de recuperat în patru ani, în condiţiile în care capacitatea unui parlamentar de a gnera venituri este mai degrabă modestă. Acesta este şi motivul pentru care mulţi dintre „greii” partidelor s-au reorientat spre administraţia locală, acolo unde ROI este avantajos.
Din această cauză, este de aşteptat ca pe liste să vedem foarte mulţi tineri, oameni promovaţi de „stăpânii judeţelor” ca formă de presiune asupra conducerii centrale a partidului şi chiar a statului. Liderii centrali ai partidului vor fi dependenţi de „colegiile sigure”, accentuând puterea baronilor. În acest sens, va creşte independenţa şi puterea filialelor locale. Este în mod cert şi unul din elementele pe care mizează Traian Băsescu (şi PD) în obţinerea unei majorităţi (prin convingerea unor baroni să coopereze), numai că în egală măsură este posibilă şisituaţia inversă.
