După ce i-a futut plimbat cum a vrut muşchiul său de la stânga la dreapta, i-a băgat şi i-a scos de la guvernare, Traian Băsescu şi-a abandonat oficial partidul în speranţa de a mai salva ce se mai poate salva şi a obţine un al doilea mandat de la orice partid dispus să renunţe la colaborarea cu oligarhii din dotare şi a începe colaborarea cu oligarhii „buni” cu viză de la Cotroceni.
Primul semn că e „groasă” nu l-a constituit însă ieşirea de după „dealul” cu PRM. Cel mai vizibil prim semn l-a constituit agitaţia ieşită din comun a Elenei Udrea. Gătit sarmale, dat cu mopul, tricotat pe la TV – gesturi absolut inexplicabile pentru o persoane care nu ar fi trebuit să aibă probleme în a-şi adjudeca un scaun de parlamentar.
Separarea celor două părţi lasă pe toată lumea în offside. PNL şi PSD au încercat să pună placa obişnuită, însă este evident şi pentru ei că nu ţine şi că trebuie să se reorienteze cât mai curând. PD-ul rămâne el însuşi debusolat şi în pragul destrămării, certurile interne fiind la ordinea zilei. Împingerea lui Stolojan pe post de locomotivă electorală, faptul că nici până acum nu au definitivate nici măcar jumătate din listele de candidaţi (ei par a se confrunta cu cel mai multe tentative de renunţare la candidatură), certurile dintre ex-liberali şi ex-democraţi sunt semne ale undei degringolade care nu va fi decât accentuată de abandonul prezidenţial. Este foarte posibil ca separarea celor două părţi să fie şi la iniţiativa unora din PD care au înghiţit foarte greu plecarea de la guvernare de acum doi ani.
Democraţii au dovedit că nu sunt în stare să rezolve nimic pe cont propriu – toate „negocierile” lor din parlament eşuând fie în ridicol, fie dovedindu-se mai degrabă erori, în contratimp cu strategia prezidenţială. Având o conducere de locotenenţi, sunt incapabili să se descurce în absenţa „firului scurt” cu generalul. Boc nu este luat în serios de nimeni, iar Stolojan este contestat din ce în ce mai puternic, în plus fiind un obstacol în faţa alianţei strategice cu PNL, singura alternativă pentru democraţi în momentul de faţă.
În aceste condiţii, rezultatul democraţilor va fi mult sub aşteptările iniţiale şi încep să am dubii că 25% mai este fezabil în condiţiile unei ofensive a PNL şi PSD la care nu prea are cine să răspundă din partea lor. Fiindcă nu cred că le va trebui prea mult celor două partide să se dezmeticească şi să înţeleagă că e „pe bune” şi Traian Băsescu nu se va amesteca în campanie.
Deşi poate părea paradoxal, separarea este foarte bună pentru PD, nu doar pe principiul „orice şut în fund este un pas înainte”, ci şi pentru că i se oferă în sfârşit ocazia de a căpăta identitate şi personalitate proprie, chiar dacă asta va însemna un procent electoral mai mic. În schimb, problemele vor apărea pentru Traian Băsescu. Este greu de presupus că va reuşi să creeze o platformă civică de sprijin. Iar după ce va accepta un guvern, va fi la mâna coaliţiei respective. Iar dacă această coaliţie va include PD-ul, nu ştiu dacă va fi foarte plăcut pentru preşedinte să trateze cu un partid pe care l-a violat sedus şi abandonat.
În această perspectivă, viitorul guvern rămâne deschis oricărei combinaţii iar perspectivele lui Traian Băsescu din ce în ce mai triste.
ma, tu gandesti bine 🙂
Subscriu…un partid piranha ca PD chiar îşi merită soarta, mă rog, în măsura în care şi calculele politice au partea lor de hazard…în ceea ce priveşte caracterul preşedintelui, constat că „lupul de mare” din domnia sa şi-a cam pierdut reflexele în apa călâie a politicii dâmboviţene.
Sa inteleg atunci ca procentele ametitoare ale PDL din ultimele sondaje sunt niste incercari de a da impresia de forta celor care se indoiesc de potentialul partidului?
Exista, desigur, si efectul invers – potentialii sustinatori renunta sa mai mearga la vot, stiind ca lucrurile sunt oricum „in regula”.
Eu sunt om simplu, din popor, nu-s nici jurnalist, nici expert PR, nici nimic – ce trebuie sa inteleg din toate astea? Evident, daca e ceva de priceput 🙂
Ai bre, las-o p’aia cu omul simplu… 🙂
Sondajele sunt relativ pe bune, în sensul că acele procente (36-37) sunt reale. La vot, ele nu se concretizează din mai multe motive, printre care:
– o parte a acestui electorat este inactiv;
– o parte a acestui electorat declară una şi votează alta (şi aici sunt mai multe explicaţii);
– unii nu se mai duc la vot, deşi erau convinşi că o vor face (o categorie un pic diferită de cei de mai sus).
Este efectul negativ al discursului „catch all” al democraţilor şi a lipsei unei identităţi concrete. La celelalte partide, procentul celor care se şi prezintă la vot şi îi votează este mult mai mare, din motive evidente.
Mi se pare totusi ciudat ca electoratul PDL e asa de putin mobilizat, cum ziceti dvs.
Discursul PDL e in primul rand unul de contestare a „randuielii” existente. Si, cum la noi nu de multe ori votul e mai degraba o reactie negativa, de protest, decat o dovada a adeziunii la anumite valori, m-as astepta ca plasa pe care o arunca PDL sa prinda mai multi pestisori decat o face acum.
Sau – ramane si posibilitatea asta – destula lume o duce suficient de bine pentru a nu mai fi sedusa de discursul contestatar decat, cel mult, in discutiile de la bodega, nu si la vot.
Sau 🙂