În general, la această întrebare sunt două răspunsuri clasice: sistemul bancar românesc este prea primitiv şi nu este expus şi, respectiv, normele BNR sunt atât de stricte încât nu le permite băncilor să greşească.
La modul teoretic, răspunsurile sunt corecte. Însă vulnerabilităţile băncilor româneşti vin din alte zone:
- incompetenţa angajaţilor, mulţi dintre ei aduşi în frantofis de la coada vacii de pe băncile şcolii;
- presiunea unui management obsedat de profit şi de bonusuri cu care să-şi amăgească salariile mici (salariile în bănci sunt mult mai mici decât se spune – e adevărat, oricum 90% dintre ei sunt plătiţi prea mult pentru cât oferă); asta face ca normele BNR să fie o teorie foarte frumoasă;
- presiunea pe vânzarea de credite, ceea ce a dus la neglijarea depozitelor, fiindcă băncile dispuneau de bani ieftini de la centrală, iar acum unele dintre el pot avea serioase probleme de lichiditate;
- acceptarea ca garanţie a unor bunuri exagerat de supraevaluate – imobile, terenuri;
- o bancă centrală destul de „pe lângă situaţie” – vezi hăituirea inflaţiei, vezi falimentele bancare ale anilor ’90, vezi lipsa de înţelegere a unor concepte economice de bază, vezi implicarea politică…
Ca o concluzie, sistemul bancar românesc nu este deloc în afara pericolului, ba din contră, este la fel de vulnerabil ca cel SUA şi, după ce o să treacă vijelia top 10 va arăta cu totul altfel.
