Apocalipsa care va lovi economia românească în cel mai scurt timp este majorarea pensiilor. Cei 50-60 de lei daţi în plus amărâţilor de pensionari agricoli şi poate 200 la ceilalţi vor lovi năpraznic economia românească, vor ridica la ceruri inflaţia, vor creşte deficitul bugetar (se ştie că că pensionarii folosesc numai bunuri de import), vor „înegri” salariile mari, vor creşte economia subterană, vor contribui la încălzirea globală…
Majorarea pensiilor este privită ca generatoare de mari catastrofe economice, de parcă România este în pragul unei crize economice şi această majorare este exact brânciul de care avea nevoie pentru a intra cădea în prăpastie. Or, realitatea este un pic diferită. Ne aflăm în al patrulea an de creştere economică accelerată şi perspectivele pe termen mediu sunt pozitive.
Gazetari care altă dată nu mai pridideau să plângă pe umerii gârboviţi ai pensionarilor se trezesc acum mari gânditori liberali cutremuraţi că un guvern „de dreapta” este capabil să ia o măsură „populistă” de stânga. Gândirea mass-mediei româneşti suferă răsturnări ciudate: dacă guvernul nu face nimic, e incompetent. Dacă face ceva, atunci e doar populist, în căutare de voturi. Mai ales că măsura aceasta vine într-un moment în care asupra guvernului Tăriceanu se trage din toate poziţiile. Se încearcă învrăjbirea pensionarilor cu angajaţii şi cu patronii fiindcă, vezi bine, vor creşte taxele. Deocamdată, singura măsură „apocaliptică” anunţată este amânarea reducerii cu 2% a CAS-ului. Deci, o amânare a unei reduceri, nicidecum o creştere.
Se uită că România are una dintre cele mai relaxate fiscalităţi din Uniunea Europeană – din păcate şi una dintre cele mai relaxate discipline fiscale. Se uită că anul trecut la zece luni guvernul dispunea de un excedent bugetar de aproape 2%, care nu îmi este foarte clar pe ce a fost cheltuit în două luni, adică exact suma necesară pentru majorarea pensiilor de anul viitor.
Se uită, de asemenea, că pensiile agricole, care nu sunt plătite din bugetul de pensii, depăşesc arareori 100 de lei, astfel că o majorare cu 50% le va aduce în cel mai bun caz încă 50 lei.
Sigur, procentele pot speria pe multă lume, însă practic vorbim de o creştere a pensiei medii de la 600 de lei la cca 850, adică undeva spre 70% din salariul mediu, ceea ce nu mi se pare o creştere foarte mare, în condiţiile în care pensionarii rămăseseră singura categorie care nu a beneficiat până acum de creşterea economică. Este ironic că pensionarii au avut de câştigat cel mai mult într-o guvernare de dreapta, întâi prin recalcularea pensiilor, procedură care a reparat multe nedreptăţi, şi acum majorarea acestora. Mă tem însă că asta nu are de a face cu vreo „confuzie” ideologică, cât mai degrabă cu un timing politico-economic.
Să vedem câteva din temerile economice:
– Creşterea pensiilor va duce la creşterea inflaţiei. Atâta vreme cât creşterea veniturilor populaţiei în urma scăderii fiscalităţii nu a inversat trendul descendent al inflaţiei este puţin probabil că creşterea pensiilor îl va face.
– Creşterea pensiilor va dezechilibra bugetul. Desigur, orice cheltuială suplimentară dezechilibrează un buget. Aici se vede managementul. Anul trecut, guvernul nu a reuşit să cheltuiască toţi banii, având de cheltuit în două luni 1,8% din PIB. Măcar acum ştie ce să facă cu banii.
– Renunţarea la plafonarea la cinci salarii medii a contribuţiilor sociale va duce la trecerea salariilor mari în zona gri. Sincer, mă îndoiesc. La ce probleme sunt acum pe piaţa muncii, nu cred că o firmă s-ar risca să le propună angajaţilor aşa ceva. Nu trebuie uitat că vorbim de mai puţin de 30,000 de salarii, ceea ce înseamnă management în companii mari şi medii, probabil chiar listate la bursă… Este posibil ca această măsură să ducă la inhibarea „albirii” unor salarii, însă cred că datorită concurenţei acerbe de pe piaţa muncii şansele sunt mai degrabă mici.
– Dispare reducerea cu 6% a contribuţiilor sociale. Această propunere a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost de la bun început hazardată, măcar acum are o scuză bună să nu o pună în aplicare. Overall, fiscalitatea în România este mai mult decât rezonabilă. Problema reală este predictabilitatea şi incompetenţa administrativă.
CRed ca greseti pe undeva aici. Avem printre cele mai mici impozite pe profit. Dar din punctul de vedere al taxelor pe munca cred ca suntem undeva in partea de sus a clasamentului. Din banii pe care firma este dispusa sa-i cheltuiasca pentru un angajat cred ca undeva pe la 40% sunt taxe si impozite. Si pentru ca in Romania se negociaza salariul net, nu o sa se vada asta in veniturile angajatilor, ci in bugetele companiilor. Cat despre disparitia plafonarilor respective, vorbim in general despre salarii mari, iar beneficiarii acestora sunt cei mai dispusi sa gaseasca alte modalitati de plata, care sa evite aceste taxe. IAr dupa cum am vazut cu reducere la 16% a impozitelor, in general, taxe mai mici inseamna venituri mai mari. Si invers probabil ca o sa fie valabil.
Cresterea aia constanta de 8% nu prea se vede in veniturile majoritatii. Iar majoritatea este cea care se vede nevoita sa sustina 2,3 pensionari. Nu cred ca cei cu venituri de 150-200E pe luna vor accepta atat de usor sa mai piarda o parte din acest salariu doar pentru a satisface mofturile unui PSD aflat in plina campanie electorala si a unui PNL gata sa se vanda diavolului pentru inca jumatate de an de guvernare! Se ignora faptul ca socul integrarii inca nu s-a facut simtit si ca urmatorii ani vor fi poate cei mai grei din istoria post-decembrista.
sigur…socuri peste socuri..situatie disperata moncher…daca deschizi http://www.bvb.ro vezi cresteri ale cotatiilor de parca au descoperit sub sediul companiilor romanesti un strat de petrol cat tot kuweitul.
asa ca apostolii dezastrului au pierdut pariul…again.
cum se face ca apostolii dezastrului guvernarii sunt mereu aceeasi, mereu aceleasi fete incompetente care habar nu au de economie reala.
intr-una din zilele trecute il vedeam pe stolojan la money channel cum infiera cu manie proletara BNR pentru ca nu sustine cursul…asa ar fi facut „liberalul” stolo…ar fi pierdut rezerva BNR opunandu-se unui trend de apreciere foarte puternic. pe langa faptul ca liberalizarea cursului presupune interventia doar pentru operatiuni curente a BNR, fara ca aceasta sa influenteze cursul de schimb. da ce sa-i faci…daca a invatat economie pe vremea lu’ nea’ nicu…tot asa gandeste…”sa intervenim..ce piata e de capul ei”
…si leul creste…si creste…
E o masura hazardata in conditiile in care avem un raport de 1/1 al angajatilor/pensionarilor. Daca s-ar mai angaja cei sub 65 de ani si daca am avea o disciplina fiscala draconica atunci poate ca ar fi sustenabila cresterea…
1. Din punct de vedere al fiscalizării muncii, România este undeva în partea de jos a clasamentului în Uniunea Europeană, având una dintre cele mai mici. Nivelul total al fiscalizării unui salariu este în jur de 42%.
2. Creşterea veniturilor se vede în creşterea explozivă a consumului, a construncţiilor, a imobiliarelor. În momentul de faţă – deşi nu se prea vorbeşte de asta – România este în criză serioase de resurse umane, ceea ce pune o presiune deosebită pe salarii. Desigur, asta nu înseamnă că salariile cresc de la o lună la alta, însă creşterile anuale sunt de cca 20%, ceea ce reprezintă mult comparativ cu creşterea productivităţii muncii sau cu creşterea economică. Având negociate salarii nete, creşterea impozitelor nu îi afectează pe salariaţi, decât desigur, la nivel de indignare retorică.
3. Creşterea leului are alte cauze.
4. Din păcate nu ai cum să creşti numărul de contribuabili la sistemul de pensii. Disciplina fiscală a crescut foarte mult încă de pe vremea lui Adrian Năstase. Problema reală este că există foarte multe portiţe în Codul Fiscal. Gabriel Biriş spune că dacă s-ar astupa aceste găuri am avea u plus de 4% din PIB la bugetul statului. Cea mai mare măgărie o reprezintă tranzacţiile imobiliare pe „persoană fizică”, în care clădiri de zeci de milioane, dezvoltate de consorţii internaţionale, sunt vândute de „Ion Popescu”. O altă zonă evident nefiscalizată corespunzător – după cum o dovedeşte dezvoltarea impresionantă – o reprezintă jocurile de noroc.
Majorarea pensiilor este un lucru bun.Pacat ca se face abia acum.
De fapt discutia porneste de la sursele de finantare ale acestei majorari care par fragile ( se bazeaza ministrul finantelor pe cresterea economica de exemplu !).
Problema impozitarii in Romania este ca ea este facuta la plesneala si nu are o logica fiscala. Sa ma explic: impozitarea fortei de munca este mare si in cazul firmelor si in cazul persoanei! Ar trebui sa fie mica in cazul firmei corelat cu cresterea nivelului salariului minim pe economie care e o mizerie in momentul de fata.Doar in acest fel locurile de munca la negu vor fi scoase la lumina – deci impozitare mai mare , venituri mai multe.
Cota unica de 16% e buna dar a fost stabilita prea jos.Ar fi trebuit sa fie undeva pe la 19% ! Procentul de 16% a dus la pierderea unor venituri bugetare care s-au scurs acum in cheltuielile facute de persoanele cu venituri mari si foarte mari.De fapt nivelul de crestere a veniturilor persoanelor cu nivel mediu de trai este foarte mic.
Atacurile din partea AROA vin pe zona de impozitare a veniturilor foarte mari unde plafonul maxim a fost inlaturat.Deci impozitul de 16% se aplica acum intregii sume si nu doar pana la plafonul maxim care era undeva pe la 85 de milioane.Astfel de salarii sunt doar cca 10000 in Romania.Probabil o parte vor migra pe microfirme.Ce este interesant e faptul ca forte multe salarii mari sunt acordate la institutii si firme, regii de stat!
Mihai, într-adevăr, şi în acest caz, reacţiile guvernului sunt complet alandala şi confuze. Cam la fel s-a întâmplat şi la cota unică 😀 dar până la urmă a ieşit bine.
Este greu de spus că o cotă unică de 19% ar fi adunat mai mulţi bani la buget. Nu există o corelaţie directă între creşterea unui impozit şi creşterea veniturilor aduse de acel impozit. 16% reprezenta gradul real de colectare a impozitului pe profit (care era de 25%). Practic s-a înlocuit o ficţiune (un impozit teoretic de 25%) cu o realitate (16% se colecta), astfl încât acum gradul de colectare este peste 90%.
La modul teoretic, de scăderea impozitelor nu au beneficiat cei cu venituri mici şi medii. Însă din nou, vorbim de lucruri relative. Chiar dacă el nu a câştigat direct, a beneficiat indirect de creşterea economică, de creşterea investiţiilor care au audus oportunitatea unei slujbe mai bune ş.a.m.d.
Chestia cu microfirmele este un mit. Am demonstrat eu mai demult că el este nejustificat, deoarece implică mai multe dezavantaje decât avantaje şi de la an la an ele cresc (de exemplu, acum costul minim al unei microîntreprinderi este de 1000 lei pe lună). La modul teoretic, pragul de rentabilitate ar fi la salarii între 5000 şi 8,000 lei (1500-2500 euro), dacă firma angajatoare suportă cheltuielile.
1.Statistica este de multe ori parsiva.profesolul C.Florescu de la ASE isi incepea mereu cursul de statistica cu o fabula: doi oameni sunt buni prieteni; unul maninca intr-o zi doi pui la gratar in timp ce celalalt nu maninca nimic.Statistic fiecare a mancat catre unul! Asa se intampla si cu cresterea economica de acum!
2.Exista corelatie intre nivelul unui impozit, taxe si gradul de colectare.Totul e ca politica sa fie coerenta( sa se stie ce se vrea, care sunt amenzile , pentru ce etc).
3.Probleme la cresterea pensiilor este ca nu este fundamentata dpdv al surselor.Nu te poti baza pe cresterea economica sau pe transferuri bugetare ( care apropo cat sunt ? ).
4.In plus ca avem mai multe sisteme de pensii: de stat ( bugetare ) , agricole si speciale ( armata, mi etc).Aici de fapt apar marile diferente de nivel minim.In timp ce cele speciale sunt corelate cu un salariu mediu al persoanele active celelalte nu sunt!
Apropo de subiectul acesta, un articol interesant pe liberalism.ro de la Ionuţ Muşat.