Guvernul Enervării Naţionale

Dacă n-aş şti că sunt pur şi simplu proşti şi atât îi duce capul aş crede că o fac intenţionat, deşi scopul unei asemenea enervări naţionale este greu de intuit. PSD şi PD au avut ghinionul să ajungă la putere fix când e criza în toi. România n-a avut guverne competente poate niciodată în istoria ei. Ocazional a mai avut câte un ministru care ştia cu ce se mănâncă domeniul său, dar dacă îi numeri cred că nu depăşeşti degetele de la ambele mâini.

Până acum, incompetenţa guvernelor post-decembriste a fost acoperite ba de entuziasmul post-revoluţionar şi dragostea pentru Ion Iliescu, ba de FMI şi de organismele internaţionale, ba de creşterea economică, astfel încât prostiile au fost înghiţite mai uşor. Acum, măştile au fost forţate să cadă. Dacă nema putirinţă, geaba chichirez gâlceavă. Ei au crezut că pur şi simplu ajung la putere şi fac şi ei un ban grămadă, iar pulimea să fie fericită că primeşte 10% în plus la salariu şi la pensie. Mai o licitaţie, mai o atribuire directă, o mână spăla pe alta şi amândouă obrazul. Ţeapă. Nimic din toate astea nu este posibil. Nu doar că nu mai sunt bani, dar nici nu prea mai vin, fiindcă nesimţiţi de privaţi nu mai plătesc taxe şi impozite că nu prea mai au de unde, degeaba trimiţi Garda pe ei. De unde plănuiau să-şi fericească sponsorii cu 10 miliarde „investiţii” se trezesc acuma că n-au bani să plătească salarii şi dau din colţ în colţ.

Acum, ei intuiesc că trebuie să facă ceva, şi chiar fac. Dar, neavând calificare în management şi neconducând în viaţa lor nici măcar un sereleu, oamenii nu ştiu de unde să apuce şi ce să facă. Majoritatea măsurilor sunt în sine corecte: reducerea personalului din administraţie şi firmele de stat, reducerea salariilor, creşterea taxelor. Dar sunt făcute cu barda acolo unde trebuie să folosească bisturiul. De aceea, impozitul forfetar produce mai multă enervare decât va produce bani la buget şi pentru maxim 70 de milioane te întrebi dacă merită tot acest circ (deşi, dacă judec după comentariile de pe majoritatea site-urilor, cel puţin o categorie e fericită că „şi bogaţii plâng”, „raţiaidracului de bampiri care sugeţi sângele poporului”). Ministerul de Finanţe recunoaşte senin că nu are o bază de date şi că decizia impozitului forfetar şi palierele acestuia le-a luat arbitrar „în baza discuţiei cu patronatele”. Nu e de mirare că ei vorbesc de 650.000 de firme în vreme ce în realitate sunt 780.000. 130.000 de firme în plus. Un fleac. De aceea profesorii vor ieşi în stradă (cu Abramburica era oricum o chestie de timp până să facă varză domeniul, că tanti se contrazice de la o zi la alta şi îl face pe Asteluţei să pară un profesionist redutabil).

Toată lumea face mişto de ministerul Elenei Udrea şi înjură înfiinţarea lui, dar nimeni nu zice nimic de celălalt minister, înfiinţat pentru un ospătar din Braşov, la fel de inutil. Sigur, domnul Niţă, al cărui grad de înţelegere a economiei în general şi al domeniului pe care îl păstoreşte depăşeşte cu mari dificultăţi pe cel al unui elev de clasa a opta, nu poartă ii şi traiste şi nici nu se plimbă cu bicicleta (la kilogramele sale, ar fi fost sinucigaşă o asemenea aventură).

Măcar, în prostia lui, Guvernul Tăriceanu a redus taxele şi rolul statului în economie, ajutând firmele să se dezvolte. Dacă ar fi combinat această măsură cu o întărire a disciplinei financiare, o reducere a birocraţiei prin care să se scadă costurile administrative (nimeni nu stă să calculeze câţi bani se pierd numai prin administrarea celor 8-9 declaraţii pe care trebuie să le depună lunar o companie şi pe disketă şi pe hârtie sau prin celebrele „timbre fiscale” de 1-4 lei), creşterea bazei de impozitare altfel ar fi arătat finanţele publice.

Aceasta este singura cale, din păcate acest guvern este prea idiot ca să facă aşa ceva. Sperau şi ei să descurce cum s-au descurcat ceilalţi până acum. Ghinionul lor că nu se mai poate. La fel ca toţi politicienii luaţi în vizor de Justiţie, supărarea lor nu este că au fost prinşi „în offside”, ci că de ce tocmai ei. Simplu: n-aţi vrut voi la putere? Suportaţi consecinţele. Dacă e aşa naşpa, de ce nu vă daţi demisia şi angajaţi nişte specialişti? Aşa cum pentru campanie vă angajaţi consilieri din străinătate, cât v-ar costa să aduceţi unii care să conducă ţara mai bine? Ia gândiţi-vă. Pardon, să ştiţi că nu v-am înjurat de mamă când v-am spus să gândiţi. E greu, ştiu. Dar nu imposibil. Curaj.