Frunză verde de dudău, o să fie foarte… bine

Din Ziarul Financiar de azi aflăm că în trei luni au zburat din România 4 miliarde de euro din datoria pe termen scurt de 24 miliarde, din aceşi bani o pondere importantă având-o chiar băncile, care promiseseră BNR că nu vor retrage bani din România. Nu ştim încă dacă este vorba de vreuna din cele nouă care făcuseră această promisiune, cert este însă că din 11 miliarde au rămas mai puţin de 9. Cât de curând, BNR va mai elibera în 800 de milioane, reprezentând diminuările RMO, bani care vor lua în majoritate, dacă nu chiar în totalitate, drumul băncilor-mamă.

Era evident că nu toate creditele băncilor din România vor fi rostogolite, BNR aşteptându-se la un procent de 80% în vreme ce unii analişti erau mai pesimişti considerând un procent de 60%. Deja prognoza BNR este depăşită. Consecinţele sunt previzibile şi nu foarte plăcute. Dacă lucrurile vor continua în acelaşi ritm, până la sfârşitul anului leul poate depăşi pragul de 5 lei/euro. Apoi, băncile nu prea vor avea bani pentru o eventuală reluare a creditării, în condiţiile în care oricum statul este un aspirator puternic, cu 6 miliarde împrumutate doar pe primul trimestru. Cei 5 miliarde de la UE vor ajunge doar pe o măsea. Sigur, în condiţiile cămătăreşti actuale băncile ar credita, însă mă îndoiesc că găsesc amatori prea mulţi.

Cum pe primul trimestru scăderea încasărilor la buget a fost de 5,5%, ceea ce corespunde unei scăderi a PIB de cel puţin 6 procente, statul are serioase probleme. Reculul economic va continua, aprilie fiind o lună „moartă” datorită vacanţei de Paşte şi a celei de 1 mai, întrerupând uşorul elan luat în martie şi prelungind agonia bugetului de stat.

În aceste condiţii majorarea TVA este doar o chestiune de zile şi de procent. Cel mai probabil va fi 25%, sumă care ar reuşi să acopere scăderile în gradul de colectare şi pe cele legate de încetinirea economiei. Majorarea „cotei unice”, care n-a reuşit niciodată să fie unică, de aici şi eşecul lamentabil, este inutilă fiindcă nu aduce prea mulţi bani la buget, cu atât mai mult acum în condiţiile în care există o tendinţă puternică de trecere în economia gri.

Faptul că preşedintele lasă sindicatele din învăţământ să facă ce vor şi că premierul afirmă că guvernul va face eforturi să plătească salariile şi pensiile arată că situaţia este mult mai dificilă şi că ea se înrăutăţeşte de la o zi la alta, fiind de aşteptat ca economia să se contracte în continuare şi în T2, poate nu chiar atât de puternic ca pe T1 şi scăderea de 4% estimată de FMI şi guvern pentru anul acesta reprezintă o variantă optimistă.

Realitatea este simplă şi, din păcate tristă: Guvernul nu poate reduce de azi pe mâine cheltuielile bugetare, încasările la bugetul de stat scad în continuare şi nu ne putem împrumuta la nesfârşit. În condiţiile acestea, Guvernul ar trebui să comunice mai mult. În schimb, Videanu continuă comportamentul de la Primăria Capitalei, Pogea colectează mai mult înjurături decât bani, Niţă nu există, Boc nu ştie ce să facă iar Băsescu se spală pe mâini şi mulge oi. Nu ştim dacă guvernul înţelege pe ce lume se află, dacă ştie ce trebuie să facă sau, măcar, dacă face ceva (OK, Elena Udrea face călărie, am aflat). Doar opacitate şi aroganţă.

Vrea-nu vrea, guvernul Băsescu trebuie să răspundă la două mari provocări: reformarea administraţiei publice în vederea eficientizării cheltuielilor bugetare şi creşterea veniturilor la buget (care nu se poate face la nesfârşit pe seama bunilor plătitori). Nici una, nici cealaltă nu sunt uşor de făcut nici în vremuri normale, darămite în vremuri de criză, numai că, pur şisimplu nu există altă soluţie.

2 Comments

  1. Guvernul Basescu nu va aplica nici o reforma in administratie pentru simplu motiv ca e un guvern de stanga. Deocamdata duce o politica de anihilat libera intiativa dupa care cred ca nici ei nu mai stiu ce trebuie sa faca.
    O chestiune insa: nu va sari cursul de 5 lei pentru simplu motiv ca rezerva bnr se completeaza. Un curs de 4,5 la sfarsitul anului e mai rezonabil.

    • Nu are legătură cu stânga, ci cu lipsa de bani. Legea salarizării e un pas. Sigur, sunt probleme de sistem, care trebuie regândit integral, dar o călătorie de 1000 de kilometri începe cu primul pas.

Comments are closed