Norica costă PNL 5%

Unul din lucrurile pe care le aflăm din sondajul Gallup (altfel, bine descifrat de Turambarr aici) este că PNL ar avea la alegerile parlamentare 21%, în vreme ce toate sondajele despre alegerile euro-parlamentare îl dau la 16%. Diferenţa nu poate veni decât din componenţa listei, iar cei 5% înclin să cred că sunt mai degrabă „nucleul dur” al PNL, fiindcă pe ceilalţi nu văd influenţaţi de chestiuni de fineţe precum absenţele lui Dăianu şi Cioroianu şi impunerea în fruntea listei a Noricăi Nicolai. Cum acest procent este şi cel al lui Crin Antonescu, nu mai putem vorbi de o performanţă peste nivelul partidului a acestuia astfel încât efectul de locomotivă este nul. Şi nici ideea că ASR Principele Radu ar canibaliza electoratul liberal, insuficient totuşi pentru a susţine un Crin Antonescu la 20% şi pe ASR Principele Radu la 6%. Mai degrabă poate să ia din electoratul PSD, fiindcă Mircea Geoană are încă 8-10 procente sub partid sau de la Traian Băsescu aflat pe la 36-38% (o pierdere de 6-8 procente).

14 Comments

  1. Norica ar fi doar 3, caci 2 sunt diferenta intre PNL si Crin. Si cum la Crin 37% din cei 19 „e posibil sa se razgandeasca … tind sa cred ca nu-i Norica.
    E sanctionarea PNL-ului actual. Faptul ca exista oameni care i-ar sanctiona acum dar le-ar da votul la alegeri pentru parlament/guvern … ar trebui sa aprinda beculetele ratarilor recente. Sper sa se aprinda cele galbene si sa nu ne trezim cu portocalii sau rosii dornici sa captiveze un electorat care momentan nu prea are optiuni.

  2. Sigur că situaţia este ceva mai complexă.
    În plus, scăderea este în realitate mult mai mare, deoarece PNL se află în opoziţie în faţa unei coaliţii „contra naturii”, confuză, care face gafe monumentale. Overall, PSD şi PD au pierdut între 6-8 procente (cumulat) care nu se regăsesc la PNL unde ar trebui, ci la Vadim şi Becali.

  3. Nope. Nu cred ca este efect de lista. Este vorba de o situatie diferita (europarlamentare vs parlamentare), care genereaza motivatii diferite. Adica avem de’a face pur si simplu cu un electorat mai lenes si mai rasfatat la PNL, care nu catadicseste sa’si mute fundul la urne decat daca percepe ca alegerile sunt importante (parlament Romania), altminteri sta sa se uite la teatru, opera si la documentare despre pinguinii simfonici (in cazul europarlamentarelor).

    In schimb, electoratul mai pamantean si mai putin elaborat la cap si la buzunar al celorlalte partide prezinta o disciplina de vot mai mare, concretizata intr-o supusenie mai mioritica fata de detinatorii de resurse. Zice primarul ca trebe musai sa iesim la vot? Apai draga domnule draga, hai la vot, dupa ce trecem pe la biserica! Ca’s europarlamentare, ca’s parlamentare, nu conteaza. Trebe…

    :/

  4. Tu eşti stăpânul excelurilor 🙂
    În 2007, PNL a avut 13% (dacă nu mă înşel), deci dacă acum vor lua la fel nu va fi chiar o tragedie.

  5. Hmm.E totusi doar declarativ. Crezi tu ca in fata opertorilor eu as rationa la modul tura asta o sa-mi fie lene? Abia recunosc fata de mine ca unele lucruri nu le fac de lene. Sunt de acord ca-n electoratul asta „rasfatat” diferentierea intre pinguini 🙂 si parlamentari locali e mai mare dar (cel putin la mine) reactia asumata e …. „pot sa sanctionez fara urmari dramatice” si nicidecum „pot sa fiu lenes”.
    Nu-i direct dar un argument ca la nivel declarativ nu-s asa mari circumstantierile … poate fi si daca te uiti la neexprimate la gallup unde ai 30% si la presedentie si la parlamentare desi evident ai o diferenta de actualitate si capacitare

    In rest parerea mea o stii …. numele puse sub sigla unui partid sau altul conteaza doar ca expresie a optiunilor acelui partid. Numele in sine nu-s purtatoare semnificative de voturi. Nu cred ca Daianu sau adomnitei sunt nume purtatoare de voturi dar daca adomnitei aparea pe lista galbena sau Daianu pe o lista de alta culoare … scorurile partidelor sufereau modificari.

    @ Cristi Banu: e greu sa cunosti diferenta fata de ce-ar fi putut sa fie. mai ales cand te temi de aceste cifre. Intuitiv si eu cred ca chiar si o parte din intentiile de vot actuale pentru PNL sunt determinate de optiunile vechii garzi (guvernare si pozitionare post alegeri) pentru ca daca fenomenul de respingere a „coalitiei contr naturii” exista … el n-are cum sa fie captat integral de freegigi.

  6. @ Cristi Banu: la cel mai recent sondaj chiar atat ne iese, 13%. Dar sa nu mai spui la nimeni… :/

    @ Cristi Parvan: ne dam seama ca sunt lenesi si rasfatzatzi si pretzioshi si pretentzioshi shi gomoshi si telectuali la creer cand facem comparatzia intre vot din total populatie (procente valide) si vot din total cei care declara ca merg hiper-super-para-sigur la vot (tot procente valide). Si atunci apare diferentza 16 in primul caz, 13 dupa ce aplici filtrarea. Si itzi dai seama ca sunt niste lenesi si gomosi si pretzioshi care se vor duce fie la Balcic, ca e la moda, fie la gratar, ca e si mai la moda.

    Dar repet: sa nu mai spunetzi la nimeni, ca iar o sa zica stralucitorii de analishtii patriei mele dragi ca’i manipulam si’i nipulam si’i lam.

    :p

  7. Cu freegigismul cred că este vorba de altceva: este o pătură care se desumflase şi care acum a devenit ceva mai vocală, însă nu cred că va conta electoral, mai ales la aceste alegeri.
    În ceea ce priveşte prezenţele pe listă, eu cred că au un factor (de)motivant, cel puţin unele dintre ele. O listă deschisă de Dăianu este mai atractivă decât una deschisă de Norica. Faptul este resimţit şi de PNL care o ascunde în spatele lui Crin Antonescu (afişul de campanie reprezintă o altă ratare a PNL, amintind de „domnul diriginte”).

  8. @ Cristi Banu: la cel mai recent sondaj chiar atat ne iese, 13%. Dar sa nu mai spui la nimeni…

    @ Cristi Parvan: ne dam seama ca sunt lenesi si rasfatzatzi si pretzioshi si pretentzioshi shi gomoshi si telectuali la creierul lor de priceputzi cu facultate cand facem comparatzia intre vot din total populatie (procente valide) si vot din total cei care declara ca merg hiper-super-para-sigur la vot (tot procente valide). Si atunci apare diferentza 16 in primul caz, 13 dupa ce aplici filtrarea. Si itzi dai seama ca sunt niste lenesi si gomosi si pretzioshi care se vor duce fie la Balcic, ca e la moda, fie la gratar, ca e si mai la moda.

    Dar repet: sa nu mai spunetzi la nimeni, ca iar o sa zica stralucitorii de analishtii patriei mele dragi ca’i manipulam si’i nipulam si’i lam.

    [SCUZE – L-a prins Akismetul şi eu îl verific rar.]

  9. Evident ca o resimte PNL-ul ca e vizibila si din avion 🙁 . Trist e ca „domnul diriginte” nu pare a fi chiar o locomotiva 🙁 . Vom vedea.

    PS: e o chestiune de nuanta: ce numesti tu „factor (de)motivant” eu conider ca e doar un contributor la „imaginea partidului” ( ca optiuni si ca resurse umane) si nu un beneficiu/prejudiciu efectiv adus de oamenii respectivi si de ipoteticul lor electorat propriu.

  10. ameţitul

    nu e vorba de un nucleu dur…
    eu de exemplu, după „schismă”, am oscilat între PNL şi PDL, alegând oamenii.
    pe şorica n-o voi vota niciodată, deşi există şi o parte bună a alegerii ei – o vom vedea mai puţin câţiva ani. dacă ar fi fost câteva poziţii mai jos pe listă aş fi votat PNL.
    în privinţa afişului, nu sunt de acord – mie îmi denotă mai degrabă aprecierea lui Crin faţă de norica, ceea ce nu prea îmi pică bine.

  11. Nu stiu daca Norica ii costa ceva si daca e cuantificabil. Cert e ca eu ca liberal ma simt jignita de componenta listei si sunt frustrata de intrarea in „normalitate” a PNL. Prin normalitate inteleg plafonarea in rand cu celelalte partide. Politica de Dambovita si atat. Iar ca votant am dreptul sa ma si manifest 🙂

  12. Liviu

    Agererile din iunie sunt alegeri tipice de lista. Ma indoiesc ca sta multa lume – ma refer la votantul obisnuit, nu la persoanele cu nivel politic ridicat si care se informeaza – care sa stea sa se uite cine pun partidele pe liste.

  13. @Turambar
    Dacă acum sunt 13, este posibil ca la vot să fie 11%, dat fiind trendul descendent. Not good. Asta înseamnă că Vadim & Gigi merg la Bruxelles. That should be some fun.

  14. Quite a fun, I’d say, my dear Watson. Ar fi chiar de ras, daca nu ar fi de plans…

    :/

Comments are closed