Recomandare bancă se întoarce

Aplicaţia de internet banking de la BT s-a prostit de tot şi, cum ea reprezintă 99% din interacţiunea cu banca, faptul că au angajaţii cei mai client oriented din sistemul bancar devine un element insuficient. Mi se pare aberant să scot bani de la bancomat la ora 8:20 AM şi ei să apară pe extras a doua zi. Înţeleg că de la Hunedoara la Bucureşti sunt 400 de kilometri, dar nu cred că informaţia o trimit prin porumbei călători sau trimit chitanţele de bancomat cu cu Fan Curier. Plus că de două ori nu am putut plătit cu cardul din motive inexplicabile. Plus că de multe ori sunt întârzieri de transfer al banilor, tot ce înseamnă încasări din alte bănci intră după 24 de ore (în condiţiile în care anul trecut intrau în câteva ore – vorbesc de plăţi făcute de acelaşi client). Deci, ce recomandări de bancă pentru o firmă micuţă puteţi face? Ce mă interesează:

  • exclus BCR, BRD, Unicredit, Raifeisen, ING.
  • aplicaţie IB decentă.
  • personal amabil.
  • aplicaţie IB decentă.
  • cărţi de credit cu care să pot plăti online fără să semnez nşpe mii de hârtii.
  • aplicaţie IB decentă.
  • de preferat fără comision de încasare (ăsta n-am înţeles ce justificare are).
  • aplicaţie IB decentă.

M-ar interesa un feedback despre Intesa San Paolo.

16 Comments

  1. Întreb de curiozitate şi eu – ce are ING? Sigur, eu am de-a face cu ea doar ca persoană fizică. Depun nişte bani prin automat…

  2. Pai poti sa faci orice de acasa fara sa dai de vreun functionar. Ca firma.

  3. @Dan,
    ăsta e şi scopul Internet Bankingului. Nu am chef de plimbat hârtii pe la bănci.
    @Darius
    am nişte sechele de pe vremea când nu mă băgau în seamă din cauză de cifră de afaceri mică. Apoi, pe la vreo 3-4 magazine din jurul meu sunt nişte coli A4 pe care scrie „În această unitate nu se poate plăti cu cardul ING, vă mulţumim pentru înţelegere” care mă cam pun pe gânduri.
    @cti97
    detalii?

  4. detalii:
    – sunt turci la origini, dar au influenta olandeze
    – cica garanteaza 100.000 euro
    – nu au niciun fel de comision (nici la retragere, nici la depunere, nici macar daca retragi de la alte bancomate apartinand altor banci)
    – nu-ti impun sa ai bani in cont – am avut o luna si ceva contul pe zero barat si nu a comentat nimeni
    – au internet banking care il consider ok
    – cand iti deschizi contul iti dau card de debit + token pt internet banking si nu-ti cer bani pentru asta (niciun fel de garantii)
    – poti sa depui banii la ATM, adica sa nu stai la cozi la ghiseu
    – de obicei nu e nimeni la ghiseu, deci lucrurile se petrec repede
    – in rarele ocazii cand ai nevoie de interactiunea cu sucursala, angajatii bancii se poarta ireprosabil, oferindu-ti toate informatiile de care ai nevoie, ba chiar sar in intampinarea ta

    ce nu stiu:
    – nu am incercat sa fac plati externe/pe internet cu cardul – pentru asta am un mastercard de la bancpost care merge si prefer sa-l alimentez doar cand am ceva de facut

  5. Persoană fizică sau juridică? (Deşi nu ştiu dacă ar conta foarte tare).

  6. dar am primit recomandarea de la cineva care avea firma … deci era multumit de banca … 🙂

  7. Le-am trimis acum un mail de solicitare informaţii la adresa de pe site şi l-au şters fără să-l citească 😀

  8. Andrei

    Banii circula mai greu anul asta. Toate bancile fac over night sau over weekend la greu. Volks. sunt cei mai nesimtiti, am primit banii trimisi joi abia marti, si aveam op-ul de la client in copie la ora 12 joi deci nici macar nu au scuza ca s-a operat a doua zi.
    Nu se grabesc sa-ti opereze banii platiti cu cardul pentru ca mai stau o noapte la ei si ii trimit si ei a doua zi chiar daca cererea este facuta de POS in timp real.

    cel mai bine se vede la sfarsitul lunii, mai ales daca pica joi sau vineri, mai trebuie sa raporteze si bancile diponibilitatile in cont la sfarsitul lunii.
    BT sunt totusi cei mai buni chiar si in conditiile astea, chiar daca anul asta au inceput cu ceva crize de imagine dupa cum declara si seful lor saptamana trecuta in Money.
    asa ca mai ai rabdare, inca o luna 2 si daca BNR continua sa lase banii bancilor o sa se mai imbunatateasca situatia. ( eu unul sunt client unicredit si cu online-ul stau bine, sunt insa scumpi)

    • Andrei, încă o întrebare, cum se actualizează soldul la Ţiriac? Automat, la fiecare tranzacţie sau de 2-3 ori pe zi?

  9. @Andrei,
    bineînţeles că ştiu despre problemele de imagine, chiar le tachinam pe fete când ajungeam – cam o dată pe lună – „Nu v-aţi închis încă? 😛 ”
    Problema este că aplicaţia merge foarte greu. Am perioade în cursul zilei în care nu se încarcă deloc sau se încarcă foarte greu. Plus „Vă rugăm se aşteptaţi, se actualizează extrasele”, care la ei durează 15-20 minute! Altă fază care a început să se repete este că pe la ora 9 dimineaţa, extrasul din ziua precedentă nu este încă închis! Au fost vreo 3 update-uri ale aplicaţiei care au făcut lucrurile să se înrăutăţească. Iar cele două incidente de plată cu cardul îmi ridică semne de întrebare. E neplăcut să fii în service şi când să plăteşti „Banca dumneavoastră nu poate fi contactată”, sau la benzinărie să primeşti „Tranzacţie eşuată”. Cu cardul firmei!
    Pe vremuri, aplicaţia HVB (actual Unicredit) era cea mai bună (am folosit-o un an). În finală au rămas ei, Intesa şi Garanti.

  10. Andrei

    Actualizarea pentru operatiunile cu pos , atm este in timp real. Platile efectuate online se actualizeaza de 3-4 ori pe zi. Daca ai semnat op-ul online si nu a fost operat de sistem poti sa te razgandesti si sa anulezi plata.

  11. Arogantu'

    @Cristian: Eu lucrez cu ING ( persoana fizica ) din 2007 si nu am avut probleme. Anuntul de care pomeneai este mai degraba o indicatie asupra relatiilor dintre bancile magazinelor si ING decit asupra ING. Eu imi platesc cumparaturile NUMAI cu carduri ING – cel putin la magazinele cu Reiffeisen banii le intra cam in doua zile lucratoare, dar din contul meu dispar INSTANTANEU. TOATE facturile ( ROMTELECOM, ISP, RDS etc le platesc prin Homebank. Fara rateuri in peste 2 ani !
    Culmea este ca inca mai sint client ( si pt. internet banking ) la BRD, cu toate ca stiu exact cum decurg lucrurile acolo …
    Despre INTESA, din pacate, nu stiu ce sa-ti spun. Garanti mi se par OK din ceea ce am citit aici, dar eu sint tentat mai mult de Piraeus – sint la al treilea concediu in Grecia …

  12. Revenind.
    Intesa
    Mi-a plăcut foarte mult. Persoana respectivă s-a interesat de mine ca potenţial client, am fost tratat cu respect, mi s-a explicat toată oferta băncii, mi s-a explicat tot ce am avut nevoie, a fost o discuţie agreabilă. Din păcate banca lor nu oferă carduri pentru companii, decât probabil din decembrie. Altfel, oferta comercială este foarte bună pentru o firmă mică, iar pentru persoane fizice este ok. Au atu-ul de a fi parte din cel mai mare grup bancar european care operează în România (locul 5, cred).
    Garanti
    M-a luat în primire o gospodină, că altfel nu pot să-i spun, mi-a dat un xerox cu oferta băncii, ura şi la gară. Am trimis un mail la adresa de contact de pe site, mailul a ajuns la vreo 15 departamente, n-am primit nici un răspuns. Goodbye.
    Unicredit
    Din nou am întâlnit o persoană profesionistă. Discuţie agreabilă, mi s-au explicat toate produsele. Oferta este rezonabilă, mi s-a oferit un discount. Overall aş ieşi cam în aceeaşi bani ca la Transilvania. Singurul dezavantaj faţă de BT este comisoanele mari la extragerile de la bancomatele altor bănci, 2,5% + 3 euro, ceea ce face ca la 100 de lei să ajungi la un comision de 15 lei.
    În concluzie, mă mai gândesc dacă să merg pe oferta Unicredit sau să aştept pentru Intesa.

    @Arogantu
    Mersi, dar prefer să nu iau în considerare ING. Pireus nu-ţi recomand eu 😀 Dacă vrei ceva grecesc, uită-te la Banca Românească sau Alpha. Nu Bancpost sau Pireus. Personal nu recomand bănci greceşti şi austriece pe termen mediu. Au expuneri riscante în Europa de Est. A bon entendeur, salut 😉

Comments are closed