4,5 miliarde de euro = 50 de bani

Un raport al Băncii Mondiale arată că BNR a cheltuit pentru susţinerea leului 4,5 miliarde euro. Cu toate acestea, moneda naţională a scăzut de la 3,7 la 4,2. Spre comparaţie, zlotul polonez s-a devalorizat cu 30%. Aplicând o rată similară de devalorizare, leul ar trebui să fie acum 4,7 lei pentru un euro, adică exact cât pronosticau analizele „duşmanilor de clasă”. Practic, BNR nu face decât să amâne momentul adevărului până după alegeri, iar costul va mai urca cu câteva miliarde de euro.

Ce înseamnă asta?

Orice datorie amânată crează presiune. Cu cât este amânată mai mult, cu atât presiunea devine mai mare şi mai greu de controlat. Este posibil ca, după alegeri, BNR să aibă greutăţi în a gestiona această presiune şi, mai ales, viteza de ajustare. Una este ca cursul să crească lin şi alta este să te trezeşti peste noapte de la 4,3 la 5. Acest „peste noapte” nu trebuie neapărat înţeles ca „de pe o zi pe alta”, dar dacă se petrece într-o lună, sau chiar două, lucrurile vor fi dezastruoase pentru economie care nu se poate adapta atât de rapid.

Practic, BNR ţine cursul blocat din februarie în intervalul 4,2-4,3. Asta a ajutat la reducerea inflaţiei şi la păstrarea duratei de solvenţă pentru mulţi dintre cei care au împrumuturi în euro. Din păcate, acest respiro nu a fost folosit decât parţial de economia privată şi aproape deloc de stat. În sectorul privat mă aştept însă ca din toamnă ajustările să accelereze, astfel că vom avea parte de o creştere majoră a numărului şomerilor. În sectorul de stat însă, Ministerul de Finanţe continuă să aspire tot ce găseşte pe piaţă.

Nu vreau să spun aici că BNR greşeşte sau nu, ci doar că riscă foarte mult. Deocamdată, eforturile sale sunt utile doar lui Traian Băsescu şi guvernului. Dincolo de campania electorală, sunt convins că intenţia principală a BNR a fost de a oferi guvernului o fereastră de oportunitate pentru luarea unor măsuri de relansare economică astfel încât moneda naţională să primească un ajutor şi overall devalorizarea să nu fie atât de mare. Din păcate însă, asta nu se întâmplă. Guvernul nu face absolut nimic pentru relansarea economică iar asta accentuează presiunea asupra monedei naţionale. Economia este mult mai slăbită acum decât în urmă cu 4 luni, iar peste 4 luni va arăta şi mai rău iar o devalorizare poate crea mult mai mult rău decât ar fi făcut-o dacă s-ar fi realizat la momentul iniţial.

Părerea mea este că în viitorul apropiat BNR va lăsa un pic cursul să urce spre zona 4,4 sau chiar 4,5 pentru a mai atenua din tensiuni, iar un curs de 5 lei/euro este din ce în ce mai probabil pentru februarie-martie 2010.

4 Comments

  1. Toata aceasta dezbatere e semnul ca lupta pentru BNR se inteteste. Diplomatic dar ferm, s-ar putea ca PSD sa inceapa sa isi pregateasca omul. Cel mai probabil, Tanasescu…

  2. Tănăsescu se tot antrenează, rămâne de văzut pentru ce: Ministerul de Finanţe, BNR sau ca premier…

  3. eu cred ca Isarescu nu va fi sacrificat. am un feeling ca e singurul agreat de FMI, BM si BEC astfel incat o schimbare politica la BNR va duce la pierderea credibilitatii indiferent ca vine un Tanasescu. Inca nu e enough.

  4. Nu ştiu ce să zic. Mai repede pare coaptă vremea schimbării…

Comments are closed