După 3 ani de pauză, redeschid taraba. Mă mănâncă de mult degetele, am comentat pe la alții, am mai pus câte ceva pe FB, dar e altceva când „basculanta este a ta”. Nu știu cât îmi va permite timpul să scriu, dar voi încerca.
Un post al lui Vali Petcu mi-a adus aminte că anul acesta am făcut 10 ani de când scriu pe bloguri. O problemă tehnică a CMS pe care îl foloseam la vremea respectivă împiedică să pun link direct către primul articol, publicat pe 4 ianuarie 2005, așa că, până reușesc să depanez CMS respectiv, vi-l pun mai jos.
Într-una din comediile „clasice” românești, dacă nu mă înșel foarte tare, este vorba de „Secretul lui Bachus”, un Dem Rădulescu foarte înțepat în rol de ceva controlor (cred că chiar echivalentul ANAF pe vremea lui Ceașcă) e întrebat la o chermeză a „infractorilor”, „ce părere aveți de serialul Dallas?”. „- E bun, arată descompunerea capitalistă.”
Nu este vorba de site-ul respectiv. Întrucât am schimbat mașina, în ultima vreme am petrecut destul de mult timp pe site-urile auto și pe forumurile mono-marcă, ocazie cu care am descoperit că există o legătură între personalitatea mașinii și personalitatea proprietarilor. „Japonezii” sunt plictisitori, „săracii” cu coreene bucuroși de afacerea făcută, dar ei cu japonezii sunt ca Samsung cu Apple sau Skoda cu Volkswagen, „francezii” fac mișto de nemți, „nemții” nu admit că există altă mașină în afară de mașina germană…
