Am fost peste weekend într-o ieșire mai degrabă neplanificată la Sighișoara. Nu mai fusesem acolo niciodată, dar m-am prins destul de repede că știu orașul din filmele istorice văzute în copilărie.
După ce am angajat pe cineva să mă ajute și am cui să deleg din sarcinile curente, am prins gustul dezvoltării, așa că doresc să dezvolt partea de training. În acest sens, am început să caut traineri împreună cu care să fac un fel de „cooperativă” pentru cursuri deschise. Eu am cursurile mele pe zona de calitate și mediu, însă este mai ușor de promovat un centru cu 20-30 de cursuri (sau chiar mai multe, cele mai mari firme din domeniu au în ofertă între 50 și 80) și împărțite costurile legate de promovare și utilități. Anyway, dacă e cineva interesat, discutăm, aveți datele mele de contact.
Apropo de postul acesta, motivul tăcerii atât de lungi este că, pe lângă activitățile curente, amplificate de faptul că urmează să plec curând în concediu, am și început procesul de selecție pentru primul angajat. Vine o vreme în care îți dai seama că nu mai poți continua singur, dacă vrei să evoluezi. Când am lansat firma aceasta, nu m-am gândit ca vreodată să angajez pe cineva. O vedeam exclusiv ca un one man show și eram convins că va fi suficient și OK. Pe măsură însă ce firma a crescut și activitățile au devenit mai complexe, am început să resimt în primul rând nevoia unui backup, dar și a unui ajutor, cu un set de abilități și cunoștințe care să le completeze pe ale mele, astfel încât să dezvoltăm împreună firma.
Fiindcă tot se apropie sfârșitul de an școlar cu toată avalanșa de articole pe tema Bacului (BTW, la cel pentru olimpici promovarea a fost de 75%), mi-am amintit de o fază citită în Dilema Veche într-un articol al lui Liviu Papadima (un tip tare, l-am avut un an profesor la Litere). El povestea despre un colegiu britanic al cărei manager se mândrea că scopul lor este să producă absolvenți capabili să schimbe profesiile (atenție, profesiile, nu slujbele) de minim 5 ori de-a lungul vieții.
