Capitalism pe banii statului
Ministrul Sănătăţii a propus ca statul să nu mai plătească serviciile medicale prestate de unităţuile private. Este încă o oportunitate pentru fanii capitalismului privat cu banii statului de a mai lansa diatribe, desigur, „de dreapta”, asta apropo de sentimentul românesc al impozitului. Plata de la bugetul de sănătate a unor firme private nu este altceva decât o drenare a banului public, la fel cu plantările de panseluţe, licitaţiile supraevaluate şi altele asemenea, pe care indivizii de mai sus le înfierează de câte ori au ocazia.
Despre impozitul forfetar
Impozitul forfetar este văzut ca una din marile erori ale guvernului Boc, care a afectat enorm economia românească, silind multe firme să-şi suspende activitatea sau să se închidă. Nu am văzut până acum însă o evaluare a impactului real asupra economiei – dincolo de propaganda interesată şi de văicăreala specifică.
Despre prostia presei româneşti
Regulile sunt pentru a fi încălcate, atunci când ne convine nouă
Cărţile anului 2012
Anul 2012 a fost un an în care am reuşit să (re)citesc mult mai mult ca de obicei. Şi cărţi noi, şi cărţi mai vechi.
Război pe banii noştri
Războiul dintre Romtelecom şi ProTV este cea de-a treia bătălie într-un război între două industrii muribunde. Primii au fost cei de la RCS-RDS, care au scos Intactul de pe DTH, apoi canalele Discovery. Nimeni nu credea că vreun cablist va avea curajul să atace MediaPro. Uite că Romtelecom a făcut-o.
Sfârşitul unei epoci
Odată cu formarea guvernului Ponta se pune punct oficial epocii Traian Băsescu. Chiar dacă preşedintele rămâne în politică, rolul său va fi unul marginal, aşa cum a fost al lui Ion Iliescu după 2004. Deşi unii (inclusiv preşedintele Băsescu) au încercat să-i atribuie un rol mai important, influenţa lui Ion Iliescu asupra PSD a fost minoră după „Noapta cuţitelor lungi” când grupulcuplul de la Cluj l-a înscăunat pe Mircea Geoană preşedinte. Nu întâmplător, de la un moment dat încolo a fost preferat pe post de inamic public minorul intrigant Voiculescu.