O schimbare de ton
Am sesizat o schimbare de ton în tabăra prezidenţială care pare să indice o abandonare a ideii „puciului” şi „loviturii de stat”. Acum au o dilemă cu „etica” referendumului. Nu ştiu de unde vine schimbarea, este posibil să fie din cauza sondajelor care dau ca probabilă validarea referendumului prin întrunirea cvorumului necesar. Sau poate doar au realizat că teza este nesustenabilă fiindcă nici ei nu sunt chiar singuri pe lume şi nu te poţi plânge „afară” de lovitură de stat când ai o procedură parlamentară constituţională finalizată printr-un vot popular.
Minutul şi scorul
A mai rămas o săptămână de campanie şi, dacă în privinţa scorului nu există nici o emoţie, există în continuare o incertitudine legată de participarea la vot. Tabăra prezidenţială încearcă să descurajeze prezenţa la vot, în vreme ce USL preia din arsenalul taberei prezidenţiale tactica „spaimelor”, încercând să inducă ideea că o reîntoarcere a lui Traian Băsescu la Cotroceni ar însemna un dezastru.
Unde sunt dictatorii de altă dată?
Hotnews a trecut de partea poporului?
Una bună cu Hotnews
Cum şi de ce se va vota la referendum
La referendumul pentru demiterea preşedintelui vor fi trei categorii de voturi: