Kamikaze

În momentul în care a instrumentat tipic securistic scandalul plagiatului lui Victor Ponta, Traian Băsescu a declarat de fapt refuzul coabitării, astfel că procedura de suspendare este una logică şi firească.  Problema plagiatului se putea rezolva simplu şi elegant. Preşedintele se putea întâlni cu reprezentanţii USL, le arăta documentul şi „măi băieţi, voi aveţi o problemă, aşa că puneţi pe altcineva premier”. Dacă USL refuza, preşedintele putea lua o poziţie publică „am înţeles că există o nouă majoritate parlamentară, din păcate, premierul desemnat de aceasta nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi nominalizat, ca atare solicit majorităţii desemnarea unui nou premier”. Exportarea circului arată că nu s-a dorit nici un moment negocierea şi medierea conflictului, menirea constituţională a preşedintelui, ci s-a preferat direct punerea rahatului în ventilator astfel încât să fie mânjită cât mai multă lume.

Duios dictaturile treceau…

După ce „antenele” şi „lingăii” au făcut spume la gură denunţând „dictatura” „tiranului” Traian Băsescu, iată că a venit rândul propagandei portocalii să dea în clocot. „Mineriadă”, „hai să emigrăm”, „râde Europa de noi”, „protestele ambasadorilor”. Am avut manifestaţie organizată de Badea şi Ciutacu? Uite că avem şi una organizată de Mircea Marian. Probabil domnul locotenent-colonel era reţinut în „misiune”. Atunci era greu de empatizat cu „lingăii” şi „mogulii”, dar nici cu Roberta Anastase şi Vasile Blaga nu mi-e ruşine. E cam patetic să vorbeşti de dictatură doar pentru că s-a schimbat din funcţie o tanti care număra voturile ca Pristanda steagurile sau cu un „buldog” năuc care „încă nu am vorbit la telefon cu preşedintele, probabil era ocupat” să se odihnească pe plaja de la Neptun, de unde s-a întors aseară fiindcă „e groasă fraţilor”. Naţiune, fii deşteaptă!

Cine ce are?

Preşedintele: Curtea Constituţională, Serviciile Secrete, Parchetul, DNA, "intelectualii lui Băsescu", agenţi acoperiţi. USL: Guvern, Parlament,…