Un antrenament izbutit înaintea marelui derby cu Luxemburgul. Nu sunt pierdute toate şansele de a…

Deci, primul om în spaţiu a fost un câine. Deci, da, aceşti oameni votează.

Traian Băsescu se îndreaptă către ultima bătălie şi are tot mai mult şanse ca aceasta să nu fie doar o metaforă. Într-un articol mai vechi din Cadran politic, cred că din 2007, spuneam că decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale va schimba complet paradigma, transformând prezidenţiabilul din locomotivă a partidului în vagon şi modificând relaţiile dintre acesta şi partid, mai devreme sau mai târziu ajungându-se la pierderea influenţei.

Nu cred că ceea ce s-a întâmplat weekendul trecut în PD trebuie interpretat sub semnul „luptei” între reformişti şi conservatori. Termenul de „luptă” este complet deplasat. „Tripleta de aur” a partidului democrat şi-a asumat comod rolul de „disidenţi” de serviciu, de bibelouri aşezate frumos în vitrină. Nici unul dintre ei nu este atât de intellectually challenged ca să nu ştie cum au ajuns în Parlamentul de la Bucureşti sau cel European, iar EBA este o prezenţă nu tocmai suavă ca să-i facă să uite în ce mocirlă se scaldă. Şi mai amuzant este că, de exemplu, din când în când Monica Macovei îşi mai aminteşte senilă senină de vremea când era ea ministră şi lupta cu corupţia din vămi împreună cu modelul de moralitate Ionuţ Popescu, membru a numeroase comitete şi comiţii de unde strângea bine-mersi bani albi pentru zile negre, desigur, în baza deosebitei sale competenţe şi a înaltei moralităţi. Teatrul jucat de toţi e destul de ieftin şi transparent. Nici măcar nu e vorba de o luptă pentru poziţii, cei trei activând până acum exclusiv în poziţii numite şi fiind aleşi pe liste, fără vreun merit personal. Dacă este vreo luptă, ei sunt simpli soldaţi, „carne de tun”.

Guvernul Boc are o susţinere minimă în Parlament şi ca să nu pice trebuie ca…

Nu am mai scris de mult ceva consistent. Dincolo de faptul că şi motivaţia de a mai continua a scăzut după 6 ani împliniţi pe 4 ianuarie, crescând în schimb senzaţia de deja-vu şi impresia că mă repet, nici timpul nu-mi mai permite. Firma mea a crescut destul de mult anul trecut şi probabil că anul acesta ritmul se va păstra. Deşi foarte aglomerată la un moment dat, „nişa” de comentariu politic se subţiază, atât numeric, cât şi valoric. Au dispărut mulţi ai căror bloguri le citeam cu plăcere, chiar dacă nu totdeauna eram de acord, alţii au rărit postările. Alţii au încercat să se salveze prin „colectivizare” fără a avea prea mult succes. Se simte o lehamite generală şi asta nu este bine. Este, până la urmă, o înfrângere. Şi asta nu-mi place. Nu plac înfrângerile şi nu sunt genul de om care să renunţe. Şi, aşa cum am reuşit să găsesc timp pentru a merge regulat la sală de la începutul anului, mă voi strădui să mă ţin de ei. Măcar o dată pe săptămână.

Cum scandalul din vămi se extinsese periculos de mult, era nevoie de ceva nou care…

Declaraţia inventar de care vorbeam în articolul precedent este un exemplu "de manual" al incompetenţei…

Pe 2 (doi) februarie se publică în Monitorul Oficial un ordin al tâmpitului care conduce…

Unul dintre cele mai oribile lucruri pe care le-a făcut regimul Traian Băsescu a fost…