Prostituţie şi droguri unicamerale

Decizia preşedintelui de a face referendum cu ocazia alegerilor parlamentare pe o temă relativ abstractă dar care sună bine, „reducerea frecătorilor de mentă” era prefigurată încă din plictisitorul discurs de două ore în care şi-a expus priorităţile finalului de mandat. Nici ideea referendumului, nici ideea Parlamentului unicameral nu sunt noi. Ultimul referendum convocat s-a soldat cu un eşec de proporţii prin slaba participare la vot. În ce măsură poate fi acesta un succes?

Un raport pierdut

Iniţial, am crezut că receptarea Raportului Comisiei Prezidenţiale de către presă se datorează incompetenţei şi incapacităţii acesteia de a detecta o temă importantă de discuţie. Spre deosebire de restul, în Ziarul Financiar titlul dat este „Traian Băsescu propune un New Deal”, sau ceva similar, mai aproape de ceea ce ar fi vrut preşedintele.