Odată cu renunţarea lui Stolojan, aventura democraţilor pe partea „dreaptă” a eşicherului politic se încheie. Lovitura pe care i-a dat-o lui Traian Băsescu nu va fi nici iertată şi nici uitată. În cel mai bun caz, va avea loc o marginalizare a sa şi a oamenilor săi. Cel mai probabil, Stolojan se va retrage din politică, în momentul acesta credibilitatea sa ajungând la nivelul 0. Deşi nu l-am simpatizat niciodată, îmi pare rău pentru el, fiind unul dintre puţinii oameni oneşti din politica românească. Explicaţia oferită de asistenta sa mi se pare perfect OK şi nu cred în varianta unor „scenarii”. Pur şi simplu, omului i s-au impus condiţii inacceptabile şi a refuzat. Singurul lucru care i se poate reproşa este că a fost fraier şi l-a crezut pe Traian Băsescu. Nu acum. Ci, de la bun început.

De Andreea Vass (asistenta sa, cea care ar fi trebuit să fie şefa cancelariei prim-ministrului).…

V-au spus-o, şi dacă nu v-au spus-o, v-o repetă, să vă intre bine în cap:…

Între un intelectual autentic şi o labă tristă.

Întrucât criza economică redevine subiect principal de discuţie în ultima vreme, reiau subiectul cu un update la articolul precedent. Între timp, au apărut şi prognozele Băncii Mondiale, destul de optimiste, care merg pe aceeaşi linie cu CNP şi guvernatorul Mugur Isărescu, indicând o creştere economică de cca 3-4%. De partea cealaltă stau Casandrele care prevestesc o prăbuşire de proporţii catastrofice. Încercând să găsesc explicaţii ale unei eventuale prăbuşiri nu am reuşit să dau decât peste un singur argument: „la ei e nasol, deci va fi şi la noi, suntem condamnaţi, n-avem nici o şansă”. Cu toate acestea, situaţia României este mult diferită şi nu poate fi judecată la grămadă.

În 2007, imediat după anunţul intempestiv al unificării PD cu puciştii liberali, Mircea Cărtărescu scria:

Vă amintiţi cum, şi mai devreme, un personaj al lui Caragiale, nemulţumit de democraţia din vremea sa, cerea „o tiranie ca-n Rusia“? Mă-ntreb dacă nu cumva, prin crearea unui mare partid în subordinea preşedintelui şi prin tendinţele acestuia de apelare directă la popor, se creează premisele unei guvernări autoritare în timpul celui de-al doilea mandat (prezumtiv) al preşedintelui Băsescu.

Una dintre concluziile cele mai surprinzătoare care se desprind după aceste câteva zile de negocieri este că neîncrederea în Traian Băsescu bate dorinţa de a fi la putere, ceea ce pune Partidul Democrat într-o mare încurcătură iar UDMR-ul într-o situaţie absolut penibilă. Fiindcă veni vorba, cel mai probabil vom asista la ultima prezenţă în Parlament a UDMR, care a rezistat până acum nu atât datorită PRM-ului, cât mai ales faptului că partidele româneşti au evitat să o concureze direct tocmai pentru a-şi apropria prin negocieri cele 6-7 procente. În actuala configuraţie politică, oricare două dintre cele trei partide româneşti poate forma guvernul cu o majoritate confortabilă şi nu mai este nevoie de maghiari, ceea ce înseramnă că acele fiefuri UDMR vor deveni tentante pentru partidele româneşti.

Aşa cum se mişcă lucrurile se pare că ne îndreptăm către o alianţă PD-PSD cu excluderea PNL şi UDMR. Mişcarea este cea mai logică dintre toate. Prin acţiunile din ultima perioadă, PD are o problemă în a-şi justifica electoratului propriu o alianţă cu oricare dintre potenţialii candidaţi, deşi electoratul propriu, cel puţin o parte din el, ar fi dorit mai degrabă o alianţă cu PNL.

Carevasăzică, PSD a câştigat în sondaje şi PD la urne. De obicei, era invers. Nu…

Întrebarea care se pune este cu cine face PNL alianţă.