Săptămâna asta blogosfera a fost preocupată de problema imobiliară, pornind de la un post al lui Dragoş Mănac, în care făcea unele calcule între a fi chiriaş şi a fi proprietar. De obicei, analizele lui Dragoş sunt foarte bune, de data asta greşeşte un pic, generalizând o excepţie şi aplicând elemente comparative ale unor societăţi aflate în stadii diferite de dezvoltare economică. Deci:
Adi se întreabă dacă intervenţia de azi-noapte a preşedintelui poate acoperi mediatic impactul sondajelor de opinie negative la Capitală. Latinii spuneau Repetio est mater studiorum. Nu văd ce ar avea Traian Băsescu de învăţat – pe sine sau pe alţii – dar cred că mai degrabă avem de a face cu perseverare diabolicum…
Someone a făcut o observaţie foarte interesantă referitoare la principala modificare adusă de aceste alegeri. Dar se opreşte, cumva, la jumătatea drumului. Fiindcă ceea ce se întâmplă, de fapt, nu este doar că nişte idioţi locali capătă „acoperire” naţională şi chiar internaţională, ci are loc spargerea unui cerc vicios, care a ţinut în loc clasa politică.
Unul dintre scenariile lansate de banaliştii neamului ar fi că Traian Băsescu va demisiona imediat după alegerile parlamentare pentru a deveni premier. Cum naiba să se pună preşedintele singur la mâna unui Parlament dominat de PNL şi PSD? Ca preşedinte, nu poate fi demis. Ca premier, cu o moţiune de cenzură e trimis imediat la plimbare…
Ieşirea recentă a preşedintelui împreună cu un Vasile Blaga aflat într-o stare de ebrietate şi mai mare decât cea a preşedintelui, care totuşi mai era capabil să vorbească, are darul să îngroape, definitiv, candidatura fostului ministru de interne. Din doar două mutări (de fapt, am putea spune că sunt trei, cu tentativa de blocare a candidaturii lui Oprescu), Traian Băsescu reuşeşte să facă ceea ce n-ar fi reuşit să facă ceilalţi candidaţi într-o mie de ani.
Ieşirea preşedintelui şi atacurile la adresa „sistemului ticăloşit” a fost una total neinspirată şi ne arată un Traian Băsescu „încremenit în proiect”, vorba prietenului prietenului său Liiceanu. Băsescu pare să fi rămas în 2004, atunci când înlăturarea PSD de la putere era o urgenţă. A mai veni însă după 4 ani, cu aceeaşi tehnică bolşevică de agitare a spaimelor interioare e falimentar. Electoratul are alte preocupări şi alte probleme.
