În iarnă lansam supoziţia că Stolojan şi grupul său nu sunt creaţia lui Traian Băsescu, ci încearcă să facă şi ei o carieră politică la umbra „marelui jucător”, toleraţi de acesta, la fel cum este tolerat şi un Talpeş, de exemplu. Faptul că democraţii nu se grăbesc să strângă relaţia cu „dragă Stolo” pare să confirme această ipoteză. În sprijinul acestei idei vin câteva momente politice interesante:

Situaţia din PSD este din ce în ce mai confuză. Partidele lui Băsescu au reuşit să puncteze din nou ca partide de opoziţie, depunând înaintea social-democraţilor două moţiuni simple pe aceleaşi teme pe care voiau să le depună aceştia. În plus, conflictul Vanghelie vs. Ponta & Dâncu este de natură a afecta negativ imaginea.

Săptămâna care a trecut a avut câteva evenimente foarte interesante. Ceea ce a surprins a fost atacul jenant al câtorva „organe de presă” împotriva ministrului de Externe, încercând să prezinte cele două minute de dialog cu presa drept întreaga întâlnire de patruzeci de minute cu secretarul de Stat american. Chiar nu-mi închipuiam că se poate merge cu manipularea chiar în halul acesta.

Se tot vorbeşte despre reforma clasei politice şi aceasta este indisolubil legată de votul uninominal, o legătură însă mai degrabă subţire şi greu de demonstrat în practică. Dar, alegătorilor li s-a spus că prin vot uninominal se stabileşte o legătură directă între aleşi şi alegători şi atunci toată lumea vrea vot uninominal. Este însă suficient să citeşti „O scrisoare pierdută” pentru a sesiza că această legătură nu există şi că nu în tipul de vot constă problema clasei politice.

După cum prevăzusem, "Am avut mai multe discuţii cu Traian Băsescu cu privire la ce…

Proşti, dar mulţi. ...sigur iluzoriu e faptul ca poti construi ceva intr-o democratie contra vointei…

Un proverb românesc spune că „frica păzeşte bostănăria”. Partidele româneşti sunt în momentul de faţă dominate de frică, din păcate însă este vorba de o frică neproductivă, izvorâtă din modelul bolşevic de a face politică perpetuat de Ion Iliescu şi exacerbat de Traian Băsescu, pe baza căruia „cine nu e cu noi, este împotriva noastră” şi trebuie exterminat. Istoria însă ne-a demonstrat că acest model nu este viabil pe termen lung, PSD-ul însuşi plătind şi azi tribut mineriadelor şi ajungând azi de la o simpatie de 80% la o antipatie similară.

După ce a Traian Băsescu şi-a înscris în propria poartă două goluri antologice, cu ocazia moţiunii şi a conspirării consultării cu partidele politice în vederea demolării guvernului Tăriceanu, preşedintele mai primeşte o lovitură decisivă şi din partea lui Barrosso, care infirmă posibilitatea activării clauzei de salvgardare şi confirmându-l indirect pe premier ca interlocutor preferat de Uniunea Europeană.

PD-ul este încă o dată salvat de la ridicol de o fumigenă prezidenţială. În ziua votării moţiunii de cenzură, Traian Băsescu semnează decretul de suspendare a lui Nagy Zsolt din funcţie, asta după ce democraţii şi udemerişti negociaseră, fără succes, ieşirea acestora de la guvernare în vederea împingerii PSD-ului în braţele PNL-ului. De altfel, ministrul Comunicaţiilor „o păţeşte” de fiecare dată când UDMR-ul nu răspunde la comenzile prezidenţiale. Coincidenţa este atât de mare încât trebuie să fii orb să nu o vezi şi m-a întristat să-l aud pe Sorin Ioniţă – un tip altfel deştept, care „vede” şi scrie foarte bine – că „eu chiar nu văd vreo ingerinţă politică asupra procurorilor”.

S-a lansat un nou proiect pe nume Youth Delegate, practic e vorba de o competitie…