Victoria la scor a lui Traian Băsescu la referendum lasă liber pe eşicherul politic doar locul de „opoziţie” a preşedintelui, rol pe care se bat PNL şi PSD. În momentul de faţă, liberalii stau mult mai bine şi sunt avantajaţi în faţa social-democraţilor lăsaţi să plătească oalele sparte ale acţiunii de suspendare a preşedintelui.
Propunerea preşedintelui de refacere a Alianţei Dreptate şi Adevăr după doi ani şi jumătate în care s-a străduit din răsputeri să o destrame riscă să devină Waterloo-ul preşedintelui. Dacă am fi avut o clasă politică normală, preşedintele era deja terminat pentru „tentativă de lovitură de stat”. Fiindcă nu ştiu cum altfel poate fi interpretat gestul său de a invita partidele politice la negocieri pentru realizarea unui nou guvern când România are un guvern (imoral, incompetent, whatever – dar legal). Ca să nu mai vorbim despre instigarea la răsturnarea unui preşedinte de partid ales în mod statutar.
PNL-ul pregăteşte versiunea a treia a Convenţiei Democrate prin proiectul de colaborare cu PNŢCD şi fuziune cu AP. Ca orice vine de la PNL, şi această iniţiativă a fost criticată de mass-media aproape in corpore, ceea ce mă face să cred că de data aceasta liberalii sunt pe drumul cel bun. Să vedem plusurile şi minusurile acestui demers:
Propunerea făcută de Traian Băsescu liberalilor de a-l da jos pe Tăriceanu şi a rămâne la guvernare nu este altceva decât o confirmare a eşecului PLD-ului şi a lipsei de soluţii a lui Traian Băsescu. Preşedintele ştie că trebuie să facă ceva cât mai repede fiindcă electoratul său se plictiseşte şi-şi poate găsi un alt debuşeu al frustrărilor, iar P(L)D nu doar că nu-l ajută, ci îi şi creează probleme de imagine serioase. Nu ar fi deloc exclus ca această propunere „indecentă” să aibă darul doar de a distrage atenţia de la impotenţa P(L)D şi de la discuţiile din ultimele zile referitoare la colecţia de traseişti politici achiziţionaţi de partidul prezidenţial. Este o formă de a vinde pielea ursului din pădure în condiţiile în care moţiunea PD nu are şanse să treacă, iar pentru moment este neclar ce avantaje ar avea PSD-ul dacă ar introduce una.
În articolul de ieri luam în discuţie impotenţa politică a PD-ului care riscă la modul cel mai serios să pericliteze pe termen mediu şi lung proiectele politice ale lui Traian Băsescu. Cauza principală a acestei impotenţe este inadecvarea democraţilor la noul lor statut.
Articolul din Cotidianul de azi surprinde oarecum prin concluzia sa:
O statistica privind cariera ulterioara a parlamentarilor care si-au parasit partidul din care faceau parte releva un aspect greu de contestat: in proportie de 90-95%, acestia nu s-au mai regasit deloc pe locuri eligibile pe listele electorale ale formatiunii politice care i-a adoptat.
Dincolo de penibilul situaţiei, bâlbiala democraţilor de la depunerea moţiunii de cenzură arată că efectele referendumului nu au lăsat urme atât de importante în rândul celor „322”, care nu par a avea vreun gând să treacă de partea „poporului” aşa cum probabil au sperat democraţii.
Se simte din ce în ce mai tare că preşedintelui îi lipsesc consilierii buni de comunicare. După incidentul scăpat de sub control cu „păsărica” a venit .şi discursul din Parlament, caracterizat prin formulări fie ambigui, fie ostile.
