Mai e un pic, mai e un pas…

Ieri a avut loc unul dintre cele mai comice momente politice: PD-ul şi PLD-ul au semnat un protocol că vor rămâne despărţiţi şi vor colabora separat. Tot ieri a mai avut loc un eveniment important. În presă au apărut dezvăluiri despre implicarea lui Vasile Blaga – cel cu care Tăriceanu ar putea colabora – în traficul de frontieră. Ţinând cont cum acţionează Traian Băsescu există două variante: Vasile Blaga se face mic-mic şi PD-ul se uneşte cu PLD-ul în cel mai scurt timp sau Vasile Blaga devine primul „mare corupt” al PD-ului, demontându-se astfel acuzaţiile de partizanat politic a justiţiei româneşti care până acum a anchetat numai într-o singură parte.

Despre apocalipsă şi liberalism

Apocalipsa care va lovi economia românească în cel mai scurt timp este majorarea pensiilor. Cei 50-60 de lei daţi în plus amărâţilor de pensionari agricoli şi poate 200 la ceilalţi vor lovi năpraznic economia românească, vor ridica la ceruri inflaţia, vor creşte deficitul bugetar (se ştie că că pensionarii folosesc numai bunuri de import), vor „înegri” salariile mari, vor creşte economia subterană, vor contribui la încălzirea globală…

Seceta lui Tăriceanu

Dacă anul trecut a reuşit foarte bine să pună în cârca lui Tăriceanu inundaţiile, anul acesta Traian Băsescu a eşuat să-i pună în spinare şi seceta. „Chemarea la ordine” a premierului l-a găsit pe Tăriceanu bine pregătit şi prevenitor. Astfel, devenită neinteresantă, şedinţa CSAT nu mai apare în nici un ziar de azi, deşi miercuri întreaga mass-medie vuia despre ea. Deşi o victorie strălucită, premierul nu se bucură de ea decât cu ceilalţi colegi. Dacă nu este circ, „e neinteresant pentru public” aşa că mass-media îşi mai găseşte un viol, o sinucidere, un înecat, ceva acolo cât să acopere eşecul prezidenţial.

Ce jocuri mai face Stolojan?

„Dragă Stolo” face o declaraţie surprinzătoare:

„Dacă PSD ajunge la guvernare, cred că Rus e mai potrivit decât Geoană. Rus e un om cu o pregătire solidă, a avut exerciţiul guvernării, domnul Geoană are şi el o calitate formidabilă: vorbeşte despre orice subiect”, a declarat preşedintele PLD, Theodor Stolojan, miercuri, la Craiova.

Care este rostul?